Arşinel urcă pe scenă chiar dacă îşi riscă viaţa

Arşinel urcă pe scenă chiar dacă îşi riscă viaţa

După 30 de ani de carieră, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel încep o nouă stagiune teatrală

Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" este primul din Capitală care a dat startul stagiunii de toamnă din acest an. Astfel, în acest weekend, la sala Savoy a instituţiei se vor juca două piese cu succes la public: sâmbătă, de la ora 19.00, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel apar în "Aplauze, aplauze", spectacolul care marchează 30 de ani de carieră pentru cei doi, iar dumincă, spectatorii se vor putea distra cu "Arca lui Nae şi Vasile" în care apar alţi doi monştri sacri ai comediei româneşti, Nae Lăzărescu şi Vasile Murariu. Interesant este că, în ciuda problemelor grave de sănătate pe care le are Alexandru Arşinel, actorul nu renunţă la scenă. Mai exact, acum două luni el a fost operat de urgenţă într-un spital bucureştean, artistul suferind de hernie de disc, iar medicii i-au interzis orice efort fizic pentru o bună bucată de vreme. Totuşi, în ciuda avertismentelor medicale, Arşinel nu poate sta departe de scenă. "Nu am voie să joc şi ştiu asta, dar acum ce să fac dacă nu mă pot abţine? Eu mă bazez pe faptul că am fost operat de un excelent chirurg. E adevărat că mi-a zis să fac trei luni pauză, au trecut doar două... Nu mai pot! Sunt nerăbdător, mi-e dor de aplauzele publicului. Rolul nu e chiar greu, am o singură secvenţă în care trebuie să fac o mişcare mai bruscă", spune maestrul care a împlinit 73 de ani. Piesa în care joacă alături de Stela Popescu, este un spectacol de revistă în două acte şi 36 de tablouri de Mihai Maximilian şi Vasile Veselovski în regia lui Biţu Fălticineanu. Alături de Stela şi Arşinel, din distribuţie mai fac parte actori precum Tamara Buciuceanu, Sanda Ladoşi, Mirela Boureanu-Vaida, Cristian Simion, Nae Alexandru, Miruna Birău, Raluca Guslicov, Monalisa Basarab, Alin Gheorghisan şi Radu Ghencea. Concerte de excepţie La Sala Radio, pe 19 septembrie, sunteţi aşteptaţi la o "confruntare" artistică între două viori de colecţie, Stradivarius şi Guarneri, care se vor "lupta" prin intermediul a doi violonişti de talie internaţională: Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, la cea de-a doua ediţie a turneului naţional "Duelul viorilor", organizat de Radio România Cultural. Pe 20 septembrie, de la ora 19.00, toţi iubitorii de muzică clasică, de operă sau de balet pot vedea un eveniment extraodrinar: Gala Absolvenţilor studiOpera. Vor interpreta artiştii Operei Naţionale Bucureşti, absolvenţi ai cursurilor de perfecţionare studiOpera din domeniile canto şi balet. La pian le veţi aplauda pe Lidia Butnariu, Mădălina Florescu, Liana Mareş, Ioana Maxim. Un mini recital de harpă şi fagot va constitui un alt moment deosebit al serii, în care îşi vor da concursul Ionela Brădean (harpă) şi Zoltan Karpatti (fagot). Program teatre 18-24 septembrie Teatrul Metropolis: 19 septembrie, ora 19:00 - "Gaiţele" de Alexandru Kiriţescu, regia Dan Tudor; 21 septembrie, ora 19:00 - "Floarea de cactus", regia Alice Barb; 22 septembrie, ora 19:00 - "Spitalul comunal" de Hristo Boicev, regia Felix Alexa. Teatrul Act: 21 septembrie, ora 19:00 - "Capra cu trei iezi - Un studiu gastronomic", regia Alexandru Dabija; 22 septembrie, ora 19:00 - "Fidelitate", regia Dragoş Campan. Teatrul Nottara, Sala "Horia Lovinescu": 22 septembrie, ora 19:00 - "Zeul Măcelului" de Yasmina Reza, regia Claudiu Goga; 23 septembrie, ora 19:00 - "Uzina de plăceri S.A." de Valentin Nicolau, regia Alexandru Berceanu. Teatrul Naţional Bucureşti, Scena Mare: 24 septembrie, ora 20.00 - "Caramitru - Mălăele, câte-n lună şi în stele". Teatrul Ion Creangă, Sala Rapsodia: 22 septembrie, ora 11.00 - "Noddy", de David Wood, regia - Attila Vizauer.

Ne puteți urmări și pe Google News