Anunț de ultimă oră despre bărbatul atacat de urs. Tanczos Barna: „Facem tot posibilul”

Anunț de ultimă oră despre bărbatul atacat de urs. Tanczos Barna: „Facem tot posibilul”sursa foto: EVZ

Tanczos Barna a anunțat, în urma atacurilor urșilor înregistrate în ultimele săptămâni în Harghita, că autoritățile se mobilizează pentru a crea cadrul legislativ care să le ofere posibilitatea de a interveni de urgență în astfel de situații.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a transmis că autoritățile s-au mobilizat pentru a crea cadrul legislativ care să permită intervențiile imediate în situațiile în care oamenii sunt atacați de urși. Anunțul demnitarului a venit după ce, sâmbătă, un bărbat a fost atacat de urs în comuna Tulgheș, județul Harghita.

Autoritățile se mobilizează

„În legătură cu intervenţia ISU şi starea de sănătate a victimei am avut o discuţie telefonică cu secretarul de stat Raed Arafat. Domnul secretar de stat m-a asigurat că  bărbatul a primit toate îngrijirile necesare, a fost operat şi starea sa este stabilă. Este a cincea oară în ultimele trei săptămâni când oameni au fost spitalizaţi într-o stare critică în urma unor atacuri ale urşilor.

Responsabilitatea este a noastră: facem tot posibilul să creăm calea legală pentru intervenţia imediată. Proiectul de act normativ este gata, şi intră luni pe circuitul de avizare interministeriala. Sunt convins că viaţa umană va fi o prioritate pentru toate partidele politice şi că vom lua, împreună, cea mai bună decizie pentru a proteja oamenii”, a transmis Tanczos Barna într-un mesaj publicat pe Facebook.

Care este starea victimei

Ministrul Mediului a anunțat că bărbatul din Harghita, atacat de un urs în dimineața zilei de sâmbătă, se află în condiții critice la spital. Dacă fiul victimei nu intervenea pentru a fugări ursul, bărbatul ar fi putut muri.

„Am contactat familia bărbatului şi mi-au povestit că acest atac de urs l-ar fi putut costa viaţa pe bărbat, dacă fiul său nu se grăbea să-l ajute, nu-şi lua puşca, şi nu trăgea câteva focuri de avertizare în aer ca să sperie animalul prin zgomotul puternic. Bărbatul se afla în stare critică, un echipaj de urgenţă s-a deplasat la faţa locului, cerând ulterior intervenţia unui elicopter SMURD să îl ducă pe bărbat la spital cât mai repede posibil, astfel încât acesta să beneficieze de îngrijiri de urgenţă”, a mai spus Tanczos Barna.

Cazul bărbatului atacat sâmbătă de urs este al treilea înregistrat în ultimele săptămâni în Harghita.