Antonescu şi Orban, aliaţi anti-Tăriceanu

Antonescu şi Orban, aliaţi anti-Tăriceanu

Congresul extraordinar al PNL în care se va alege noua conducere a partidului va avea loc între 20 şi 21 martie, a decis, ieri, Delegaţia Permanentă a formaţiunii liberale. Pentru funcţia de preşedinte se vor bate actualul şef al liberalilor, Călin Popescu-Tăriceanu, şi vicepre şe dintele Crin Antonescu.

Iniţial, vicepreşedintele Ludovic Orban şi-a anunţat şi el candidatura la şefia PNL, dar şi-a schimbat strategia şi îl sprijină acum pe Crin Antonescu pentru această funcţie. Orban va prezenta congresului un proiect de modificare a statutului, prin care se înfiinţează funcţia de preşedinte executiv al PNL, pe care să o ocupe el. La congresul din martie este posibil ca liberalii să îşi desemneze şi candidatul la alegerile prezidenţiale.

Taberele se poziţionează Ludovic Orban a declarat ieri că ar putea să nu candideze la şefia PNL. „În mod evident voi continua să-mi consult colegii de partid şi pe bunul coleg şi prieten Crin Antonescu“, a declarat el presei. În opinia sa, este important că liderii PNL au decis să consulte baza partidului, aluzie la faptul că, iniţial, Tăriceanu s-a opus congresului extraordinar.

Întrebat dacă la congres va fi stabilit şi candidatul la preşedinţie, Orban a menţionat că părerile sunt împărţite, iar decizia finală va fi luată în Delegaţia Permanentă de pe 20 februarie. De cealaltă parte, Călin Popescu- Tăriceanu s-a arătat bucuros că propunerea sa înaintată Delegaţiei Permanente, privind convocarea unui congres extraordinar, „a fost acceptată cu o largă majoritate“.

Citiţi şi:

Antonescu: "Liderul adevărat al Guvernului este Băsescu"

ORBAN: „Tăriceanu nu mai poate“

Ne puteți urmări și pe Google News