Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Antena 3 (live). Şova mobilă, Ciuvică vulgar, Oana şi Ursu transferabili, Diaconu zaharisit. Sub Gâdea
Antena 3 (live). Şova mobilă, Ciuvică vulgar, Oana şi Ursu transferabili, Diaconu zaharisit. Sub Gâdea

Antena 3 (live). Şova mobilă, Ciuvică vulgar, Oana şi Ursu transferabili, Diaconu zaharisit. Sub Gâdea

Am aflat nişte treburi despre Gâdea. Am început să pricep de ce se poartă aşa. Nu pot să le divulg deocamdată. Săptămâna viitoare le vom comenta. O să înţelegeţi de ce.

Gâdea este iar bine dispus. Începe confuz, ne bagă în ceaţă de la început cu MRU. Nu erau trei sticle cu vin ci trei box-uri, băuturile fine sunt mai ieftine pe Dorobanţi. Trăim nişte vremuri în care începem să aflăm lucruri, am citat din Gâdea , care ne promite documente oficiale care probează că MRU şi-a dublat salariul. Trecem la Roberta , dar prea repede, vom vedea şi noi documente cu privire la zborurile secrete şi serviciile secrete. Oana şi Ursu, Şova, Ciutacu, Ciuvică, Diaconu. Dacă ar fi fost şi Chiriac, era tot ce îmi doresc eu. Din nou lista de cumpărături şi un discurs al lui MRU care nu are nici o legătură cu asta, cam reluăm. O melodie la modă, Îmi place gelul foarte mult. Păcat că pierdem timp din dezvăluirile promise.
Ne întoarcem la comunicatul MRU. După cum se poartă Gîdea pare convins şi mulţumit de ce spune. Este de apreciat mai ales că el ştie că sunt nişte prostii. Atunci recurgem la zăpadă, la oamenii pe care MRU i-ar fi certat. Atunci se cumpărau produsele, mai grav, cu case înzăpezite. Bine ticluit dar ne cam desconsideră pe noi, telespectatorii. Mergea Sobaru şi în seara asta , cuplat cu un grevist al foamei, aşa ca şi un fel de cor antic. Commedia dell’arte, apar copii cu păduchi, bătrânii plâng, copii sunt departe de părinţi, o bătrână nu a avut aer de loc din cauza zăpezii, mânie dumnezeiască, alte două suflete aşteaptă o salvare.
Acesta era contextul, zice Gădea. Care? Zice că nu existau morfină şi citostatice, oamenii sunau la Sinteza zilei şi spuneau că nu mai vor să trăiască. Atunci a apărut MRU, care a cheltuit 10 miliarde. Ursu şi cu Badea au fost la zăpezi şi au vorbit cu oamenii. Ursu zice că MRU este construit arogant şi se arată surprins că de dâra lăsată, ca a melcului. Una lipicioasă de neşters. MRU a lăsat dâră. Dar aceasta a dispărut odată cu el, Trecem la sondaje, Ursu a început să fie la fel de incoerent ca Gâdea. Păcat!
Ciutacu se plictiseşte, el ştie că vorbesc prostii. Gâdea o ţine cu citostatice. Şi Ciuvică este încruntat. Totuşi Ciutacu îşi plăteşte o parte din leafă. Bine că are Ciutacu memoria cifrelor şi spune cât a alocat Guvernul pentru medicamente. Mai puţin decât cremele lui MRU. Intră şi Ciuvică. Ciutacu spusese că MRU venise cu aceste obiceiuri de la SIE. Ciuvică spune că alţi directori de servicii secrete nu au făcut la fel.
Ajungem la sinecuriştii lui Băsescu. Ar trebui să se revolte şi Diaconu, că altfel nu-l invitau. Dar fură Oana startul şi explică un context. Situaţia ţării în acel moment. Care? Oana a făcut eforturi să nu jignească, să fie ziarist rece. Ia uite, a trecut o jumătate de oră! Ajungem, în sfârşit şi la Băsescu şi vila Dante, Udrea umbla cu pantofi cu toc.Pauză. E cam obositor, era nevoie.
Revenim cu Diaconu. El a jucat toată viaţa  după scenarii. Acum crede că este adevărat. Nu îşi dă seama că o gaşcă de tineri joacă Commedia dell’arte după un scenariu. Prestaţia lor poate să aibe valoare. Să-l scape de puşcărie pe Varan şi să distreze lumea. După cum vorbeşte, Diaconu dovedeşte că nu înţelege nimic. Toţi actorii din platou se uită uimiţi la un mare actor, care nu pricepe. Bine că măcar unul crede!
Începe şi el cu copii care mor în faţa spitalelor, citează dintr-o carte de Brătianu. E distrus de ANI. Gâdea trece jenat la Jurnalul Naţional de mâine. Citeşte liste. Începem cu trabucuri, ţigări, brichete, băuturi. Ciuvică constată că sunt cam aceleaşi băuturi. Urmează Şova, alt om cu studiile în regulă. Dar nu mai apucă pentru că ajungem la alt comunicat al lui MRU. Lui Gâdea îi este greaţă să îl mai citească. Vine un electrician, din public, de la SNCFR.
Ca pe vremuri, când am început eu presa. Au cuvântul oamenii muncii. Electricianul citeşte cam intonat. De unde-o fi apărut el? Aşa spontan, din public, fără pic de emoţie, curios! O fi găsit Gâdea un consultant din epoca proletcultistă? Sau din Epoca Ceauşescu? O să aflăm noi la un moment dat, pentru că nu pot crede că nişte tineri se pricep la asemenea manevre. Electricianul respectă punctajul, zice de spitale. Îl cheamă Romică şi s-a cam achitat de sarcină. Asemenea intervenţii din public vom mai vedea. Şova a fost uitat pentru că Ciuvică are avânt, ca şi Ursu, ca şi Ciutacu. Ei se vred vedete vorbind toate golăniile astea.
Gâdea trage un fel de concluzii , prezentând alt document. Iar ne pierdem în cifre cu lei vechi şi noi. S-a trezit şi Oana dar cam uirea. Ce face Şova? Gâdea cere explicaţii din partea lui MRU, Oana cere banii înapoi, Ciutacu este revoltat pentru băutură şi ţigări. Ciutacu a fumat de la MRU şi va depune bani la caserie. Ţara era sub nămeţi, din nou şi MRU se gândea la trabucuri. Diaconu se bagă din nou. Categoric el crede. Ceilalţi joacă teatru. Despre Şova încă nu ştim. În sfârşit! El a întrebat unde sunt produsele pe secretaru general. Înseamnă că cineva le-a luat acasă. Şova sesizează infracţiunile lui MRU, în număr de trei. Diaconu visează că poate scapă şi el. Se gândeşte să îl ia pe Şova avocat. Şova nu va accepta niciodată.
Şova se crede la referendum şi explică despre băuturi şi ţigări. Emisiunea a căzut în derizoriu. Mă mir, în continuare, că se uită atâta lume. Cred că o consideră circ. Le-o taie Gădea, are şi alte subiecte. Cum şi-a dublat MRU salariul, ia să vedem. A nu acum ci la Viena pe vremea când era ministru. Intrăm într-o situaţie stufoasă. Şi-a blocat un post pe vremea când era ministru. Se citesc hotărâri de guvern,  intrăm în detalii. M-aş mira să priceapă cineva ceva. De fapt nici nu este nevoie.Vocea lui Gâdea este suficientă. Corul antic din platou amplifică efectul. Regia se încurcă pe ecranul mare. Ajungem la răpiţii din Irak, la Tăriceanu şi ajungem la Viena.
Gâdea se pare să aibe dreptate de această dată, păcat că nu ştie să explice. Ciuvică e plictisit.
Concluzia, o notă de fundamentare, regia nu prea vrea. Nu se înţelege nimic. Este vorba despre un diplomat român de la cea de-a şasea poziţie. Salariul a ajuns la 4000 de euro, adică s-a dublat. Ciuvică vorbeşte despre Feruţă, un ţuţăr al lui MRU. Feruţă a primit şi el 800 de euro la Viena, altfel un oraş scump.
Ne apropiem de declaraţia de avere a lui MRU. Se trece cam repede pentru că se bagă Ursu care agravează situaţia lui MRU. Numai de crimă nu îl acuză. Poate va veni. Ursu trece la Băsescu, strică emisiunea. Gâdea trebuie să schimbe subiectul. Şi o face. Tăriceanu este lăudat. Parlamentul a descoperit porcăria, plus alte beneficii. Să vedem ce-a fost în Parlament. Vorbeşte Geoană, care punctează.
Ursu îl atacă pe Băsescu, Ciuvică se trezeşte. O parte din invitaţi au fost mobilă şi mai e puţin din emisiune. Se dă un exemplu din Anglia cu un ministru care a vrut să păcălească poliţia. A fost dovedit şi şi-a dat demisia. Atunci MRU ce ar trebui să mai facă?
Cealaltă dezvăluire despre zborul secret, mi se făcuse dor. Oana şi Ursu au făcut anchetă. Vine iar cel de la Garda financiară. Dacă o dă şi a treia oară o să o învăţ pe dinafară. După asta vin treburile grele. Să nu se facă prea târziu, cum se întâmplă în fiecare noapte. Când să ajungem la dovadă apare Badea şi Gâdea mulţumeşte pentru atenţie. 85 de milioane de euro, sună bine, evaziune fiscală, sesizări la parchet, cuvinte unul după altul…
Oana intervine dar mai ales pentru cunoscători. Ea crede că toată lumea visează zborul ăsta secret în toate nopţile. Şi acum apare o noutate pe care noi nu o putem gusta pentru că nu înţelegem. Oana nu are vocea lui Gâdea. Prostiile spuse de ea nu dobândesc accente dramatice, nu intră în casele oamenilor, nu stârnesc îngrijorare sau revoltă. Se bagă şi Ursu, care explică. Tot pentru cunoscători. Pauză, şi pentru Facebook. Revenim.
Apare şi o unitate militară care a zburat cu avionul secret, în care s-ar fi urcat şi MRU. Unitatea militară care a folosit zborul secret este o direcţie financiară. Formidabil! Doar că nu ar fi chiar aceea ci alta legată de pedofilul de la Iaşi. Apare şi o amendă pentru rovinietă şi SIE. Un nume de cod, de acoperire. Eu nu scriu confuz, aşa vorbesc ei. Şi sunt doar două zboruri! Cairo, dus-întors în aceeaşi zi. Hai Badea, vino!
Până atunci Gâdea pare pătruns de Oana şi Ursu. Are merite Gâdea, face impresie şi când se plictiseşte şi nu înţelege nimic. Ajungem şi la şeici şi din nou la SIE. Victoria finală, apare şi SPP! Cine să mai înţeleagă?
Putea să fie prezent şi Chiriac şi tot nu îi dădeau de capăt. Am impresia că Varanul este plecat. Frumos ar fi dacă ne-ar spune Badea, care aşteaptă să intre, ce gândeşte despre ei. Am ajuns şi la incendierea navei Argeş(care avea pereţii dublaţi), la Rouen şi este difuzat a n-a oară interviul cu denunţătorul din Anvers. Nu l-aş da aşa de des pentru că nu este convingător. Am ajuns şi la GRU. Gâdea se uită la ceas şi ne promite alte dezvăluiri. Ciuvică s-a cam molipsit de la Diaconu, au stat şi alături.
Vine Badea, păzea!
 

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News