Andrei Spînu: Rușii vor să destabilizeze Republica Moldova, Ceban îi ajută

Andrei Spînu: Rușii vor să destabilizeze Republica Moldova, Ceban îi ajută Ion Ceban, primarul Chișinăului. Sursa foto: Facebook/Ion Ceban

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu, spune că rușii vor să destabilizeze Republica Moldova, iar Ceban îi ajută.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spînu, spune că încercările Kremlinului de a destabiliza situația din țară se vor intensifica în 2024, în ajunul alegerilor prezidențiale și al referendumului pentru aderarea la UE.

Andrei Spînu: Ceban a luptat mereu contra integrării europene

Spînu a avertizat că protestele finanțate din „bani murdari” se vor relua, la Chișinău. Iar primarul capitalei Moldovene, Ion Ceban, se numără printre cei ce susțin acțiunile Rusiei, mai acuză ministrul.

Ceban „a luptat întotdeauna deschis împotriva integrării europene a țării”, spune Andrei Spînu, într-un interviu pentru Adevărul. Iar Kremlinul a avut întotdeauna un singur scop: să țină Moldova sub influența geopolitică rusă, adaugă acesta.

Ne puteți urmări și pe Google News

Andrei Spînu: Ceban a luptat întotdeauna deschis împotriva integrării europene a țării / Sursa: Facebook

Kremlinul își va intensifica acțiunile destabilizatoare

„Sunt sigur că vor continua, așa cum au făcut-o permanent: să destabilizeze situația prin diferite personaje, partide politice pseudo-europene, inclusiv să susțină financiar proteste și alte tipuri de acțiuni care să încerce să dezbată țară noastră de la parcursul european.

Sunt mai multe partide, sunt partidele din jurul grupului criminal Șor. Cred că trebuie să urmărim foarte atent ceea ce face și primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, care așa cum am zis de mai multe ori, din punctul meu de vedere , este clar că este că omul care susține acțiunile Kremlinului și permanent a luptat deschis împotriva integrării europene a țării noastre”, a mai spus Andrei Spînu.

Spînu: Tot mai mulți cetățeni înțeleg că aceste proteste sunt plătite cu bani murdari

Despre acțiunile destabilizatoare inițiate de Kremlin, politicianul spune că „probabil se vor intensifica și  vom avea mai multe, și deja am văzut unele proteste pe care încearcă să le organizeze: vedem acțiunile primarului Chișinăului care din punctul meu de vedere tot încearcă să destabilizeze situația. Deci este evident că cu cât o să ne apropiem de alegerile prezidențiale și de referendumul pro Uniunea Europeană, rușii, Kremlinul va încerca să agite situația”

Andrei Spînu este însă optimist. „Eu cred că tot mai mulți cetățeni înțeleg că aceste proteste sunt plătite cu bani murdari, sunt susținute de Kremlin și nu sunt proteste autentice. Nu știu dacă vor fi proteste foarte mari, mai degrabă proteste mici, poate mai multe în diferite zone, care vor fi alimentate de așa-numitele partide pro rusești și finanțate de Kremlin”, a încheiat acesta.