Evenimentul Zilei > Actualitate > Andrei Marga, propus de senatorii PSD şi PNL drept preşedinte al ICR
Andrei Marga, propus de senatorii PSD şi PNL drept preşedinte al ICR

Andrei Marga, propus de senatorii PSD şi PNL drept preşedinte al ICR

Grupurile parlamentare ale PSD şi PNL din Senat l-au desemnat pe liberalul Andrei Marga pentru a ocupa funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), rămasă vacantă după demisia lui Horia Patapievici, anunţă Agepres.

De asemenea, propunerea celor două grupuri parlamentare pentru funcţia de vicepreşedinte este Horia – Răzvan Gârbea. Conducerea Senatului a luat act de aceste propuneri în şedinţa de astăzi a Biroului Permanent.
Potrivit vicepreşedintelui Senatului, Petru Filip (PSD), prin modificarea legii privind funcţionarea Institutului şi prin trecerea acestuia sub controlul Senatului, competenţa numirii Consiliului de coordonare, a celor 21 de membri, "trece la Senat în totalitate". În cadrul şedinţei vechiului Birou Permanent, din data de 4 septembrie, Filip a precizat că din cei 21 de membri, şapte sunt numiţi la propunerea Senatului. "Cei 21 de membri sunt împărţiţi în trei categorii: şapte sunt reprezentanţi ai instituţiilor statului (ministere şi aşa mai departe), şapte sunt ai structurilor profesionale şi şapte sunt numiţi de către Senat. Dintre ultimii şapte fac parte şi cei trei care şi-au dat demisia – preşedintele Institutului şi cei doi vicepreşedinţi. Acum rămâne de văzut dacă această structură de 21 de membri sau câţi dintre cei 21 de membri rămân aşa sau sunt schimbaţi. Aceasta este o discuţie pe care va trebui s-o aibă partidele", a susţinut la acel moment Petru Filip, potrivit stenogramei şedinţei Biroului Permanent.
Pentru numirea preşedintelui şi celor doi vicepreşedinţi ai Institutului, grupurile PSD, PNL şi PDL trebuie să facă câte o propunere. Numirea noii conduceri a Institutului se face prin votul plenului Senatului, după ce candidaţii pentru ocuparea funcţiilor amintite au fost audiaţi în comisiile de specialitate din această Cameră a Parlamentului. La data de 6 august Horia Roman Patapievici şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al ICR. De asemenea, cei doi vicepreşedinţi, Tania Mihăilescu şi Mircea Mihăieş, au demisionat, la aceeaşi dată.
CITIŢI ŞI:

  • Caramitru, scârbit de ce se întâmplă cu Marga şi ICR
  • Denunţătorul lui Marga: „Avea o plăcere deosebită să scrie note informative”. Au apărut numele şefilor de reţea ai lui Marga!
Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: