Anchetaţi după ce au poluat cu mercur mai multe zone din Capitală

Anchetaţi după ce au poluat cu mercur mai multe zone din Capitală

Doi administratori ai unor firme de colectare a deşeurilor sunt anchetaţi de procurorii bucureşteni după ce au poluat cu mercur mai multe zone ale Capitalei.

Potrivit procurorilor, ancheta a început pe 9 iunie, când poliţiştii din cadrul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase s-au sesizat din oficiu că unul dintre cei doi a abandonat, la fostul punct de lucru din localitatea ilfoveană Chitila al societăţilor pe care le administra, 60 de kilograme de mercur, 100 de tone de deşeuri toxice infestate cu arsenic, precum şi diverse cantităţi şi tipuri de alte deşeuri periculoase. Oamenii legii au stabilit apoi că, în ultimul an, bărbatul (administrator al firmelor respective) şi directorul comercial al uneia dintre societăţi au preluat peste 2.250 de tone de deşeuri periculoase pentru a le transporta, depozita, trata şi neutraliza. În loc să facă toate acestea, cei doi au abandonat însă deşeurile în diferite locaţii din Bucureşti şi din jurul oraşului, în curţile unor imobile de locuit şi în spaţiile deţinute de anumite societăţi care nu erau autorizate, potrivit legii. "Din cauza modului impropriu de depozitare a deşeurilor, s-au semnalat infiltrări în sol şi în pânza freatică, situaţie care generează riscuri pentru mediu, viaţa şi sănătatea oamenilor şi animalelor", precizează procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti. Astăzi, cei doi au fost prezentaţi magistraţilor cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de de deţinere sau orice operaţiune privind circulaţia substanţelor şi preparatelor toxice şi foarte toxice fără drept, pentru poluare prin evacuare cu ştiinţă în apă, în atmosferă sau pe sol a unor deşeuri sau substanţe periculoase şi neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminarea deşeurilor periculoase.

Ne puteți urmări și pe Google News