Schimbare neașteptată la PRO TV. Cine revine pe „sticlă”
- Oana Nicolae
- 19 octombrie 2019, 16:52
După două sezoane, Anamaria Prodan a renunțat la postul de prezentator al emisiunii „Gospodar fără pereche”.
Emisiunea „Gospodar fără pereche”, prezentată în trecut de Anamaria Prodan va avea o nouă prezentatoare, nimeni alta decât Geanina Ilieș, fosta vedetă Antena 1. Noul sezon vine însă și cu alte noutăți: bărbați atrăgători, muncitori și cu așteptări mari, dar și o varietate mare de ferme și activități.
„Sunt extrem de bucuroasă să fiu parte din acest proiect! Preiau ștafeta de la Anamaria, care a fost absolut minunată la cârma emisiunii, și îmi doresc să ducem mai departe emisiunea: gospodarii sunt senzaționali, iar noul sezon vine cu un suflu complet nou. Sunt foarte entuziasmată și de-abia aștept să începem filmările!”, a spus Geanina.
„O să înceapă în primăvară. Va fi altceva. Vor fi fermieri unul şi unul, traşi ca prin inel, sunt nişte gospodari extraordinari, senzaţionali, frumoşi, isteţi. Ceea ce e foarte frumos e că fetele de la oraş au început să gândească foarte serios să-şi aleagă un flăcău de la ţară care să ştie şi tradiţie, şi muncă, şi iubire, şi respect.
Mi se pare senzaţional, pentru că noi oricum acolo ne întoarcem, la mâncare bună, la tradiţie, şi nu trebuie să uităm de lucrurile astea”, a declarant Geanina Ilieș.