Amendă de peste 470 de milioane de euro pentru compania ungară MAL
- Paul Ciocoiu
- 14 septembrie 2011, 17:53
Compania metalurgică ungară MAL, căreia îi aparţine rezervorul a cărui fisurare a produs o gravă deversare de noroi toxic la Ajka, în octombrie 2010, a fost amendată cu 135,1 miliarde de forinţi (aproape 472 milioane de euro) pentru daune produse mediului, a anunţat astăzi guvernul ungar.
Pe 4 octombrie 2010, deversarea a 700.000 de metri cubi de noroi toxic roşu, în urma spargerii unui rezervor al uzinei de alumină de la Ajka (160 km vest de Budapesta), a provocat cel mai grav accident ecologic şi industrial din istoria Ungariei, soldat cu 10 morţi şi 150 de răniţi.
Sute de case din trei localităţi din zonă - Kolontar, Devecser şi Somlovasarhely - au fost distruse de noroiul cu reziduuri caustice. După mai puţin de 8 luni de la cel mai mare dezastru ecologic din Ungaria, guvernul a reclădit însă locuinţele din cele trei sate afectate, a despăgubit victimele şi a decontaminat întreaga zonă.
Guvernul ungar a alocat circa 30 de miliarde de forinţi (peste 110 milioane de euro) pentru reconstrucţia celor trei sate, reamenajarea celor 4.000 de hectare de teren devastate de valul de noroi toxic şi decontaminarea lacurilor şi apelor curgătoare din zonă, totul încadrându-se în termenul iniţial stabilit de autorităţi.
Potrivit agenţiilor AP şi MTI, preluate de Agerpres, la calcularea sumei exacte a amendei, Autoritatea pentru mediu a ţinut cont de amploarea fără precedent a tragediei, a precizat Ministerul ungar al Dezvoltării Rurale. Compania MAL trebuie să plătească amenda în termen de 15 zile.