Amendă colosală pentru timișorenii care nu își taie ambrozia

Amendă colosală pentru timișorenii care nu își taie ambrozia

Una din cele mai alergene plante care cresc la noi e sursă de venituri la bugetul local al Timișoarei. Zilele acestea s-au încasat la buget 60.000 de euro, din amenzile date de Poliția Locală timișorenilor care nu își taie ambrozia de pe terenurile deținute.

Luna august vine, în fiecare an, cu lăcrimare, strănut, congestie nazală, tuse, senzație de mâncărime în cerul gurii sau în gât și nas înfundat pentr5u persoanele alergice la polenul de ambrozie. Ambrozia e cea mai alergenă buruiană din România.

Agentii Poliției Locale Timișoara au efectuat mai multe controale în oraș, pentru a vedea câți dintre timișoreni își curăță terenurile de ambrozie și buruieni. În urma verificărilor au fost amendati 136 de proprietari, iar sumele cumulate au ajuns la 273.500 de lei, adică peste 60.000 de euro, arată Opiniatimișoarei.ro.

Doar șase dintre contravenienți nu și-au curățat terenurile în urma amenzilor. Aceștia riscă să le crească impozitul pe terenurile respective cu 500%, ei urmând să fie sancționați suplimentar prin supraimpozitare.

Ne puteți urmări și pe Google News