Ambasadorul rus, răspuns obraznic după convocarea la MAE

Ambasadorul rus, răspuns obraznic după convocarea la MAEVladimir Lipaev. Sursa foto: Facebook/Ambasada Rusa

Ambasada Federației Ruse la București a reacționat vineri după convocarea ambasadorului rus Vladimir Lipaev la Ministerul Afacerilor Externe și a respins protestul României privind atacul asupra punctului de trecere Orlivka, aflat în apropierea frontierei româno-ucrainene. Moscova susține că obiectivele utilizate de Ucraina în scopuri militare sau logistice pot fi considerate ținte legitime.

Ambasadorul rus, răspuns obraznic după convocarea la MAE

Potrivit reprezentanței diplomatice ruse, la întâlnirea de la MAE partea română ar fi reluat acuzațiile formulate de autoritățile germane cu privire la presupusa implicare a Rusiei în incidentul cu drona de la aeroportul Leipzig/Halle.

Totodată, diplomații români ar fi acuzat Rusia pentru atacurile asupra unor obiective din Ucraina, inclusiv pentru lovitura asupra punctului de frontieră Orlivka, produsă la 1 septembrie.

Declarația vine după ce România și alte state europene au convocat reprezentanți diplomatici ruși în urma incidentului de la Leipzig. Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, afirma că acțiunile hibride ale Rusiei nu vor fi tolerate și că statele europene trebuie să răspundă împreună.

Rușii susțin că e normal să lovească ținte românești din cauza războiului din Ucraina

Ambasadorul Vladimir Lipaev a respins acuzațiile formulate de partea română, calificându-le drept „absurde” și „nefondate”. Potrivit Ambasadei Rusiei, acesta a contestat și oportunitatea convocării sale pentru un incident care, în opinia Moscovei, ține de relațiile Rusiei cu un alt stat.

În cazul atacului de la Orlivka, reprezentantul diplomatic rus a transmis un mesaj mult mai tranșant. „Orice obiecte folosite de Ucraina pentru operațiuni militare și tranzit, inclusiv cele deghizate în civile, au fost și rămân o țintă legitimă pentru forțele armate ale Federației Ruse”, se arată în poziția prezentată de ambasadă.

Atacul cu drone asupra punctului de trecere a avut loc în noaptea de luni spre marți și a dus la suspendarea temporară a circulației cu feribotul între Isaccea și Orlivka. România a condamnat incidentul și a transmis un protest oficial.

Ambasadorul rus, nemulțumit de ajutorul acordat Ucrainei

Moscova consideră însă reacția Bucureștiului „exagerată și lipsită de orice temei”. În același timp, Ambasada Rusiei avertizează că sprijinul acordat Ucrainei, inclusiv pe plan militar, logistic sau diplomatic, reprezintă, în viziunea sa, „complicitate” la presupusele crime atribuite regimului de la Kiev.

Lipaev a lansat și critici dure la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a acuzat că ar fi devenit un „provocator și instigator” al conflictului.

În final, Ambasada Rusiei susține că principala amenințare la adresa securității României nu ar proveni de la Moscova, ci din politica externă a ceea ce numește „aripa agresivă” a NATO și Uniunii Europene, despre care afirmă că urmărește în continuare o „înfrângere strategică” a Rusiei.