Diplomatul Christopher Stevens a fost una dintre cele patru victime ale atacului asupra Consulatului SUA din Benghazi
Persoane necunoscute înarmate au atacat Consulatul din oraşul libian Benghazi, marţi noaptea, în timpul unei manifestaţii de protest faţă de un film american, care îl insultă pe Profetul Mohamed. Atentatorii au tras asupra clădirii şi au aruncat bombe artizanale în interiorul complexului diplomatic. Şi în Egipt au avut loc proteste din cauza aceluiaşi film, asupra ambasadei SUA din Cairo. Preşedintele Barack Obama şi secretarul de Stat Hillary Clinton au condamnat imediat "atacul cumplit" asupra Consulatului din Benghazi. "Chris a fost un reprezentant exemplar al SUA. Pe tot parcursul revoluţiei libiene, el a servit, cu generozitate, ţara noastră, dar şi poporul libian, în timpul misiunii sale la Benghazi", a spus Obama. El a cerut întărirea securităţii misiunilor diplomatice din întreaga lume. SUA vor trimite o unitate de puşcaşi marini în Libia specializaţi în lupta antiteroristă, a anunţat un responsabil al Pentagonului. Un alt american ucis în atac a fost Sean Smith, şeful Departamentului de informaţii al consulatului.Numele celorlalte două victime nu fuseseră date publicităţii până aseară. Se pare că cei patru americani încercau să fugă din clădire, pentru a se adăposti, după ce a început atacul cu lansatoare de rachete. Îngrijorare pentru securitatea din Libia Şi premierul adjunct libian, Mustafa Abu Shagur, a condamnat atacurile criminale. "Condamn aceste acte barbare în cei mai fermi termeni posibili. Este un atac asupra Americii, a Libiei şi a oamenilor liberi de pretutindeni", a precizat el într-un mesaj postat pe Twitter. Potrivit informaţiilor de până acum, miliţia libiană numită brigada Ansar al-Sharia ar fi fost implicată în atac, deşi gruparea neagă acest lucru. Atacul aduce noi motive de îngrijorare privind stabilitatea în ţară şi capacitatea noii administraţii de la Tripoli de a menţine securitatea. Filmul "Inocenţa musulmanilor",, care i-a înfuriat pe libieni şi pe egipteni, descrie islamul ca un "cancer" şi a fost produs de Sam Bacile (52 de ani) din California, fiind promovat de un expatriat copt din Egipt. La Cairo manifestanţii au atacat amabasada, marţi, şi au rupt steagul american, coborât în bernă, în memoria atentatelor din 11 septembrie. Ei au condamnat "umilirea Profetului Islamului sub pretextul libertăţii de expresie". Este al cincilea diplomat american ucis la post, ultimul fiind cel din Afganistan, în 1979. Christopher Stevens