Cea mai importantă miză, atunci când termometrele înregistrează peste 35 de grade Celsius, este aceea că trebuie să ne hidratăm. „Suntem în plină vară, ceea ce înseamnă că, în primul rând, trebuie să fim foarte bine hidratați. Indicat este să bem 2.5-3 l apă/ zilnic. Necesarul de apă diferă, desigur, în funcție de activitatea fizică, de statură, de kilogramele pe care le are fiecare persoană. Starea de hidratare se verifică după culoarea urinei. În momentul în care aceasta este galbenă, foarte deschisă, spre albă, înseamnă că suntem hidratați. Invers, când e închisă la culoare înseamnă că trebuie să ne hidratăm”, ne-a declarat dr. Anca Hancu, nutriționist.

E timpul să profităm de legumele și fructele proaspete!

Întrebată ce este indicat să mâncâm pentru a face față caniculei, dr. Anca Hancu ne-a răspuns că cele mai bune alimente sunt legumele și fructele. „Trebuie să profităm din plin de legumele și fructele proaspete. Oricum, acestea nu ar trebui să lipsească nicio zi din alimentația noastră. Consumate în câte cinci porții/zi, ne oferă carbohidrați cu absorbție lentă, fibre, au foarte multe vitamine sau substanțe precum licopenul (în roșii, mai ales). Fructele și legumele sunt bogate în nutrienți, plus că acum le găsim proaspete, și nu congelate”, ne-a spus dr. Anca Hancu.

Fără mici și ceafă de porc

În ceea ce privește carnea, dr. Anca Hancu recomandă puiul, curcanul sau peștele. „Indicat este să mâncăm o carne ușoară, precum cea de pui, curcan sau pește, gătită la abur sau la grătar, pâine sau cereale integrale, dar neapărat în cantități moderate. La bază e moderația, dacă vrem să ne asigurăm echilibrul de macro și micronutrienți. Există multe studii care incriminează carnea roșie și ultraceprocesată ca fiind cancerigenă. De aceea, este indicat să o consumăm în cantitate mică, nu mai mult de trei ori pe săptămână. Totodată, e important ca alimentația să fie inclusă, la rândul ei, întrun stil de viață sănătos. Astfel, activitatea fizică, absența fumatului, somnul odihnitor și managementul stresului sunt esențiale”, a mai adăugat dr. Anca Hancu.

 

De evitat!

Odată cu procesarea cărnii apare și o cantitate sporită de sare. Potrivit dr. Anca Hancu, se pune de patru ori mai multe sare în alimentele procesate, motiv pentru care acestea sunt periculoase. „Când consumi prea multă sare crește riscul de hipertensiune, o boală cu prevalență ridicată. Dacă nu ai hipertensiune, trebuie oricum să o previi. În plus, sarea facilitează retenția de apă. Recomand sub 3 grame de sare/ zi. Un obicei mai puțin sănătos este acela de a pune sare pe roșii”, a mai spus dr. Anca Hancu.

 

Te-ar putea interesa și: