Ajutor în trei praguri, recalculare în curs și viitoarea indexare a pensiilor. Toate detaliile oficiale

Ajutor în trei praguri, recalculare în curs și viitoarea indexare a pensiilor. Toate detaliile oficialeSursa foto: INQUAM

Ministrul Muncii, Florin Manole, a prezentat propunerile pentru ajutorul destinat pensionarilor cu venituri mici în 2026, explicând cum vor fi împărțite tranșele și când ar urma să înceapă discuțiile oficiale în coaliție.

Florin Manole a explicat că propunerea pentru buget include un sprijin împărțit în trei praguri, în contextul înghețării punctului de pensie și al scăderii puterii de cumpărare:

Am propus pentru bugetul pentru anul în curs un sprijin pentru pensionari în trei praguri. Pentru că avem pensionari sub 1.500 de lei, pensionari între 1.500 și 2.000 de lei, din punct de vedere al veniturilor, și pensionari între 2.000 și 3.000 de lei. Este mecanismul pe care l-am folosit ca guvern în 2023 și este punctul de plecare în discuția pe acest subiect.  Așadar, asta va fi propunerea cu care vom merge, a declarat ministrul Muncii.

Florin Manole

Florin Manole. Sursă foto: Facebook

Plata în două tranșe, după modelul anului 2023

Ministrul a precizat că ajutorul ar urma să fie virat în două tranșe, de Paște și de Crăciun, și că s-au folosit premisele stabilite în 2023:

„Pot să spun că da, gândirea noastră este să mergem tot pe două tranșe, Paște și Crăciun. Despre cuantumuri, n-aș vrea să mă hazardez pentru că nu vreau să fac promisiuni și nu vreau să vând iluzii deșarte. Dar spun că plecăm de la premisele anului 2023. Plecăm de acolo. Cei care au avut atunci până în 1.500 de lei, au primit 1.000 de lei în două tranșe egale, 500 și 500.

Cei care au avut atunci între 1.500 și 2.000 au primit, dacă nu mă înșel, 800 de lei tot în două tranșe egale și ceilalți până la 3.600 de lei, în două tranșe de câte 300. Dar repet, nu este o decizie luată în coaliție, este doar o propunere. Este o propunere pentru care am făcut și impactul bugetar, deci avem temele făcute, ca să zic așa. Vom insista cu acest proiect, vedem în ce măsură vom avea succes, dar eu sunt foarte optimist”.

Discuțiile oficiale pentru 2026 urmează să înceapă

Referitor la momentul în care sprijinul pentru pensionarii cu venituri mici va fi discutat oficial, Florin Manole a spus: „Pe buget până acum au fost cele legate de execuția bugetară la anul 2025. Cele despre ce urmează să se întâmple în 2026 încă n-au avut loc. Urmează foarte în curând o ședință a coaliției, iar în aceași ședință, cu certitudine, noi vom începe această discuție despre ajutorul pentru pensionarii cu venituri mici, așa cum v-am descris mai devreme”.

Florin Manole: În 2027 este imposibil să nu se indexeze pensiile

Ministrul a precizat că măsurile de înghețare a pensiilor vor fi valabile până la finalul anului 2026: „Măsurile de înghețare, ca să le numim așa, sunt până la sfârșitul anului 2026, așadar în 2027 nu. Însă eu cred că nu există niciun argument pentru care o astfel de înghețare să se continue.

Deja, presiunea socială, presiunea pe bugetele familiilor din această țară, creșterile de impozite locale, de exemplu, toate acestea se simt și atârnă foarte greu în buzunarul oamenilor și este nedrept. Motiv pentru care în 2027 este imposibil să nu se indexeze pensiile. Nu văd cum ar putea argumenta cineva în condițiile în care deficitul va scădea până atunci și vom face tot ce putem ca să scădem cheltuielile statului cu birocrația, cu propriul aparat. Nu cred că trebuie să continuăm cu această povară pe umerii oamenilor”.

Recalcularea pensiilor restante, întârziată de deficitul de personal

Casa de Pensii

Casa de Pensii. Sursa foto: INQUAM

Ministrul a explicat și situația recalculării pensiilor: „Am cerut de la Casa de Pensii câteva date. Ele arată un progres, dar arată că în continuare Casa de Pensii are restanțe în ceea ce privește lucrul față de cetățenii. I-aș scuza puțin pentru că în multe Case de Pensii avem o mare problemă de personal.

Avem pe cele două articole la care se referă mica recalculare, un număr de 225.000 de pensionari la articolul 155, iar aici Casa de Pensii a soluționat aproape 150.000, deci mai sunt de soluționat peste 75.000 de dosare. La articolul 94 avem aproximativ 269.000 de beneficiari și dosarele soluționate până în acest moment sunt de doar 88.000 și 181.000 de dosare care mai sunt de soluționat. Așadar, mai au mult de muncă colegii mei”.

1
8