Noua lege a salarizării: modificări la grile și limitarea sporurilor. Reguli noi privind salariul președintelui

Noua lege a salarizării: modificări la grile și limitarea sporurilor. Reguli noi privind salariul președintelui Sursa foto: Freepik

Ministrul Muncii, Florin Manole, a prezentat principalele direcții ale viitoarei legi a salarizării din sectorul public, document care ar urma să schimbe modul de calcul al veniturilor bugetarilor începând cu anul 2027. Reforma vizează introducerea unui salariu minim de referință și o reașezare a grilelor salariale.

Salariul minim de referință, peste 4.000 de lei brut

Una dintre principalele noutăți anunțate este stabilirea unui salariu minim de referință de peste 4.000 de lei brut, care va deveni baza de calcul pentru veniturile din sistemul public. Acest indicator va înlocui actualele repere fragmentate și va fi folosit pentru a construi o ierarhie mai clară între categoriile de bugetari.

Oficialul susține că noul sistem are rolul de a corecta diferențele apărute în timp între diferite categorii profesionale din sectorul public, pe fondul modificărilor repetate ale legislației salariale.

Florin Manole

Florin Manole. Sursa foto: Facebook/Petre Florin Manole

Reorganizarea grilelor și limitarea sporurilor, pe lista priorităților

Reforma prevede și o ajustare a structurii veniturilor, prin reducerea ponderii sporurilor și creșterea salariilor de bază. Scopul declarat este ca veniturile totale să nu scadă, în ciuda modificărilor din sistemul de bonusuri și adaosuri.

„Niciun salariu după noile grile nu va scădea. Nu vom avea oameni care să meargă cu mai puțin bani acasă pentru că nu ăsta e scopul. Avem niște categorii care vor fi ieșit din grilă. Dar pentru ei, la fel ca la pensii, vom veni cu un articol care să spună că se păstrează suma de acum, urmând ca la creșterile următoare să fii ajuns din urmă de ceilalți”, a declarat Florin Manole.

Totodată, ministrul a explicat că sporurile vor fi diminuate ca pondere în venitul total, însă va fi păstrat un mecanism de recompensare a performanței, limitat la un procent de peste 5%, în contextul unui plafon general de 20%.

„Nu ne referim doar la salariu, ci la venit, vom scădea anvelopa pentru sporuri, dar vom crește bazele așa încât oamenii să nu plece cu mai puțin bani. Suntem cu inflație foarte mare și să le mai și tai salariile oamenilor ar fi inacceptabil. Într-adevăr, reducem sporurile, dar păstrăm peste nivelul de 20% un nivel de cinci la sută pentru performanță, un lucru cerut și de Comisie și de bun simț și e corect. Anticipez o lege cu niște creșteri de medii procentuale de o cifră, nu de două. Nu vreau să mă hazardez în promisiuni”, a adăugat ministrul.

Salariul minim 2026. Nou sistem de calcul și indexări etapizate

Potrivit explicațiilor oficiale, începând cu 2027 salariile bugetarilor vor fi calculate pe baza unui indice care urmează să fie stabilit în perioada următoare. Acest mecanism va fi ajustat ulterior, cu o nouă etapă de indexare până în 2028, însă corecții vor apărea încă din 2027 pentru a echilibra diferențele existente în prezent.

„În 2027, oamenii vor primi salarii cu indicele pe care-l vom stabili la sfârșitul acestei săptămâni. După care, următoare indexare va fi până în 2028, dar vom avea creșteri în 2027, venite din reglaje. Din cauza acestor sute de modificări la legea salarizări, grilele nu mai sunt deloc așa cum le-a lăsat Olguța Vasilescu în 2017”, a mai spus oficialul.

Președintele, cel mai bine plătit din sistemul public

Noua lege păstrează principiul conform căruia președintele României rămâne cel mai bine plătit demnitar din sistemul public, însă raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu va fi redus.

Dacă în prezent salariul președintelui este de aproximativ 12 ori mai mare decât salariul minim, în viitor diferența ar urma să scadă la circa de opt ori, în condițiile în care baza de calcul va fi mai ridicată.

„Legea încă în vigoare a salarizării spunea că președintele trebuie să aibă de 12 ori salariul minim, legea viitoare va avea o compresie mai mare, asta înseamnă că ar fi de opt ori mai mare față de salariul minim, care oricum e mult mai mare. Acest referențial inițial cu siguranță va fi peste 4.000 de lei”, a încheiat Florin Manole.