Ajutor de la stat pentru fermieri. Premierul Ciucă vorbește despre o sumă imensă de bani
- Mihai Soica
- 8 februarie 2023, 21:21
Premierul României, Nicolae Ciucă a anunțat că în anul 2023, peste 40.000 de fermieri vor primi ajutoare financiare. Banii sunt destinați pentru culturile de primăvară sau pentru cei care au ferme zootehnice, pentru a compensa scăderea producției agricole, din cauza calamităților provocate de seceta prelungită, din 2022.
Potrivit lui Ciucă, Guvernul României lucrează la o ordonanță prin care se va aproba acordarea unui ajutor financiar de peste un miliard de lei, crescătorilor de animale. Aceștia s-au confruntat în anul 2022 cu o secetă profundă, producția de lapte, de exemplu, fiind frav afecatată.
”Săptămâna trecută am aprobat în şedinţa de Guvern alocarea a peste 1,1 miliarde de lei pentru sprijinul agricultorilor, astfel încât fermierii să poată să beneficieze de fonduri pentru culturile agricole şi am discutat şi despre măsurile pe care putem să le luăm pentru cei care se ocupă cu creşterea animalelor. Astăzi avem o ordonanţă de urgenţă prin care asigurăm crescătorii de animale cu un sprijin în vederea compensării a o parte din problemele cu care s-au confruntat în anul 2022”, a precizat premierul Ciucă.
Siguranța alimentară nu va avea de suferit
Prin această măsură se dorește ca siguranța alimentară a populației să nu fie afectată. În plus, prin creșterea producției la fermele zootehnice, se poate vorbi și despre o rentabilizare a producției pe verticală, de lapte sau produse lactate, carne, brânză, ouă, etc, astfel locurile de muncă la marile firme procesatoarea, fiind asigurate și în 2023.
”Am discutat şi vom continua să discutăm măsurile prin care să putem să trecem la procesarea produselor agricole în România şi, în acest fel, să garantăm asigurarea siguranţei alimentare pentru cetăţenii români. Sigur, nu trebuie pierdută din vedere componenta economică prin care să asigurăm produselor agricole din România valoare adăugată cât mai mare şi să reducem importurile, aşa cum am solicitat, pentru a ajunge la un deficit de balanţă comercială zero pe produse alimentare”, a afirmat Nicolae Ciucă.
40.000 de fermieri vor primi ajutoare
La rândul lui, ministrul Agriculturii, Petre Daea a spus că de acest ajutor financiar se vor bucura peste 40.000 de fermieri.
În plus, Daea mai vorbește și de un ajutor în valoare de 44 de milioane de eurp, care va acordat fermierilor care cresc vaci de lapte.
”Lucrul acesta l-am făcut şi eu vă mulţumesc în numele fermierilor, pentru că aţi dat de fiecare dată viteză realizării actelor normative, în aşa fel încât să nu pierdem timpul şi iată că, astăzi, alături de actul normativ pe care l-aţi aprobat săptămâna trecută, avem un act normativ extrem de important, care vizează 40.000 de fermieri, cei care sunt crescătorii de vaci de lapte, al căror sprijin prin bugetul statului se ridică la 44 de milioane euro”, a explicat Petre Daea.