O nouă cursă aeriană de pe Aeroportul Chișinău. Programul zborurilor
- Maria Dima
- 1 iulie 2024, 14:33
Aeroportul Chișinău va fi legat de Viena printr-o nouă cursă aeriană, care va fi lansată în luna septembrie. Astfel, compania aeriană Wizz Air va opera zboruri după următorul program:
-din 30 septembrie 2024 și până pe 26 octombrie 2024 – luni, miercuri și sâmbătă;
-din 27 octombrie 2024 până la 29 martie 2025 – luni, miercuri și vineri.
Reprezentanții Aeroportului au anunțat că biletele vor fi disponibile în curând.
Pasagerii, sfătuiți să se prezinte din timp la Aeroportul Chișinău
Din cauza aglomerației din această perioadă, reprezentanții Aeroportului Chișinău îi sfătuiesc pe călători să se prezinte cu trei ore înainte de îmbarcare, pentru a evita surprizele neplăcute. „Dat fiind faptul că în perioada estivală orarul zborurilor este unul foarte încărcat, iar fluxul de pasageri este unul majorat, Aeroportul îndeamnă călătorii să vină cu cel puțin trei ore până la zborul planificat, pentru a reuși parcurgerea formalităților necesare călătoriei și pentru a evita întârzierea la zbor”, au transmis reprezentanții Aeroprtului. Pasagerii își pot verifica statutul zborului pe tabloul online al Aeroportului.
Reguli de acces în incinta aerogării
De la 1 mai, Aeroportul Chișinău a schimbat regulile de acces în incinta aerogării. Astfel, accesul în incinta aeroportului este permis doar pentru persoanele care au bilete de îmbarcare în avion, personalului care exercită atribuțiile de serviciu și membrilor echipajelor aeronavelor. Măsura a fost impusă în vederea asigurării securității aeronautice și pentru evitarea situațiilor neplăcute care pot apărea în cadrul aeroportului.
Controlul biletelor se face de către reprezentații administrației aeroportuare. După procedură, pasagerul va continua înregistrarea la rută, iar ulterior se va prezenta la controlul de securitate și al documentelor, urmând controlul vamal și așteptarea cursei în sala sterilă.