Adio, dar rămân cu tine! Tăriceanu nu se desparte de Dăncilă. Decizii neașteptate

Adio, dar rămân cu tine! Tăriceanu nu se desparte de Dăncilă. Decizii neașteptate

După mai bine de două ore de discuții, miercuri seara, la Vila Lac, înte premierul Viorica Dăncilă și liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu soarta coaliţiei de guvernare s-a decis. Coaliția rămâne, mai mult au decis și să respingă proiectul de lege privind amnistia și grațierea

După ce ALDE solicitase o restructurare a guvernului şi un nou program de guvernare, amenințând cu ruperea coaliției, Tăriceanu și au săi au ajuns la sentimente mai bune

După ședință PSD a anunțat că în perioada următoare va fi făcută o analiză a unui set de măsuri care privesc actul de guvernare asumat și agenda publică. Conform unor surse din coaliție, ALDE nu iese, pentru un moment, de la guvernare. Se pare că oamenii lui Tăriceanu au dat înapoi și vor fi de acord cu o remaniere guvernamentală, chiar dacă au cerut restructurare cabinetului.

În urma discuțiilor de astăzi, PSD și ALDE au decis să respingă în sesiunea extraordinară proiectul de lege privind amnistia și grațierea. La ședința coaliției a fost abordat și subiectul funcțiilor vacante din guvern. În perioada imediat următoare, premierul Viorica Dăncilă trebuie să propună miniștri pentru Interne, Educație și un vicepremier pe probleme economice.

„Astăzi a avut loc o nouă ședință a coaliției de guvernare PSD-ALDE, o discuție care a vizat atât componenta politică a alianței, cât și pe cea guvernamentală. În cadrul discuției de astăzi, am abordat tema funcțiilor vacante în guvern, precum și sesiunea parlamentară extraordinară, în cadrul căreia vom respinge proiectul de lege privind amnistia și grațierea. În săptămâna care urmează, ne vom reuni pentru analiza unui amplu set de măsuri care privesc actul de guvernare asumat și agenda publică”, a transmis PSD după ședința coaliției, relatează digi24.