Adevărata condamnare de după achitare. Cazurile Corbu, Rușanu și Greblă

Adevărata condamnare de după achitare. Cazurile Corbu, Rușanu și Greblă

Corina Corbu, Dan Radu Rușanu, George Bălan și Toni Greblă sunt patru nume care bântuie presa de câteva zile. Am citit despre ei în presă, atâta câtă a mai rămas, dar și pe rețelele de socializare, mai sărace în informații decât mass-media, dar mult mai bogate în păreri și adevăruri absolute.

Ce au făcut cei patru de merită atenție și statusuri vitriolante? N-au murit, asta au făcut. N-au rămas în mormântul în care fuseseră așezați, transformându-și coliva despărțirii de viața publică în tortul numirii în noi funcții.

Prima și-a depus candidatura pentru a conduce Înalta Curte de Casație și Justiție. Al doilea este propus pentru o funcție importantă în Banca Națională. Bălan a făcut un pas mai mic, a cerut să fie reprimit în magistratură ca procuror, dar tot a atras atenția. În fine, ultimul de pe listă este deja de ceva timp secretar general al Guvernului.

Habar nu am și nici nu este aici rostul de a discuta capacitățile lor profesionale, în primul rând pentru că nu ele au fost aduse în discuție de contestatarii lor, ci altceva, un lucru pe care hatterii de serviciu îl considerau stabilit odată pentru totdeauna. E vorba de faptul că toți au fost etichetați ca „penali” și nimeni nu mai are vreodată dreptul să le smulgă această etichetă de pe degetul mare al piciorului, unde le-a fost agățată înainte de a-i arunca în groapa comună a celor care nu mai au voie să iasă în public, să comenteze, să aibă funcții, prieteni sau dușmani. Li se îngăduie doar să bântuie din când în când coridoarele parchetelor și, așa cum strigoii zgârie liniștea nopții cu zângănitul lanțurilor, lor li se permite să tulbure solemnitatea anchetelor doar cu scârțâitul stiloului cu care semnează denunțuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu are importanță că au fost achitați, că judecătorii i-au declarat nevinovați, eticheta de „penal” nu se smulge atât de lesne. Sigur, achitarea îți permite să nu stai la pârnaie, să călătorești, să nu-ți vezi copiii doar la vorbitor, dar nu și să revii în activitate fără a ți se aminti de fiecare dată că a fost un moment când erai declarat mort și că doctorii în drept care-ți semnaseră certificatul de deces or fi avut ei motivele lor, semnele lor că nu ești chiar ușă de biserică. Teoria „fumului fără foc”.

Cei care amintesc de acuzele dovedite ca fiind false de instanțe de judecată manifestă și o oarecare surprindere când află că judecătorul Corbu vrea șefia instanței supreme, că Rușanu ar putea fi vice-guvernator, că Bălan vrea să fie procuror din nou sau că Greblă face și desface acte în inima Guvernului. Ca și cum ar vrea să-i spună: „Ce cauți pe scenă, nu am convenit că ești mort? Nu am fost la înmormântarea ta și apoi, cu mustăți de colivă, am apărut la televizor și am spus că e nu mai e locul tău printre cei cu demnități?”

Achitații al căror drum profesional a fost oprit la un moment dat sunt o categorie aparte în societatea noastră. Cei mai mulți nu mai vor să revină în prim-plan, poate speriați, sigur șocați de perioada prin care au trecut. Un exemplu pare a fi fostul ministru de Interne Cristian David. Aleg liniștea care le-a fost răpită. Dar unii își revendică statusul social pierdut, carierele fracturate de cele mai multe ori când deveniseră incomozi.

Nu văd de ce i-ar opri cineva doar pentru că la un moment dat, sub presiunea scandalului public, au fost îndepărtați, suspendați, concediați.

Așa cum li se cuvine o reparație financiară și satisfacția de a-și vedea anchetatorii transpirând când citesc ciuntita Lege a răspunderii magistraților, li se cuvine și șansa de a-și relua activitățile