Zece oameni au fost răniţi într-un accident petrecut pe DN 65 B.
Potrivit comisarului Marian Badea, şeful Poliţiei Rutiere Argeş, din primele cercetări ale poliţiştilor s-a stabilit că şoferul unei autoutilitare care a ieşit din curtea unei reprezentanţe auto nu a acordat prioritate unui microbuz de transport persoane, în care erau 16 pasageri şi şoferul. Cele două autovehicule s-au ciocnit frontal, iar în urma impactului au fost rănite zece persoane aflate în microbuz, între care şoferul. La faţa locului au fost trimise trei ambulanţe şi pompierii de la Serviciul de descarcerare al ISU Argeş, care încearcă să scoată dintre fiarele microbuzului o tânără care se afla pe locul din drepta şoferului. Ceilalţi nouă răniţi, dintre care patru sunt în stare gravă, sunt transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş. (16:03)