Abramburica RESUSCITEAZĂ CNATDCU: "Fostul Consiliu a fost constituit pe criterii politice"

Abramburica RESUSCITEAZĂ CNATDCU: "Fostul Consiliu a fost constituit pe criterii politice"

Consiliu Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), desfiinţat acum o lună, prin ordin de ministru, exact în ziua în care s-a dat verdictul de plagiat în cazul Victor Ponta va fi reînfiinţat de la 1 septembrie. Anunţul a fost făcut de actualul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a declarat că foştii membri CNATDCU au fost numiţi pe criterii politice.

Ecaterina Andronescu a spus că noul consiliu va fi format din persoane nominalizate de universităţi, "nu din pixul ministrului", acuzând astfel că membrii vechi au fost numiţi pe criterii politice, după bunul plac al fostului ministru, Daniel Funeriu. "Nici măcar nu-l ştiam pe Funeriu. Am fost întrebat de cei de la Academia Română dacă doresc să fac parte din acest Consiliu, şi asta a fost", explică Cristian Silvestru, membru CNATDCU. A fost loc şi pentru PSD-işti Potrivit acestuia, dova­da supremă a faptului că funcţiile s-au împărţit fără simpatii politice, este prezenţa lui Horia Iovu în Comisia de Chimie. Iovu, pe-atunci în Opoziţie, este un apropiat al Ecaterinei Andronescu şi membru în Consiliul Naţional de Etică, acelaşi care l-a declarat nevinovat pe Victor Ponta.  Membrii CNATDCU sunt confunzi în ceea ce priveşte funcţiile lor. Iniţial, Liviu Pop, a transmis că va reorganiza consiliul păstrând membrii actuali şi aducând alţii noi, iar Andronescu spune că îl schimbă din temelii. "Nu am primit ordin să încetăm activitatea, poate mun­cim degeaba", e ironic Cristian Silvestru. În privinţa plagiatului, "rămâne cum am stabilit" Ministrul a trimis universităţilor solicitarea de a nominaliza cadre didactice care să facă parte din viitoarea formulă CNATDCU, iar Consiliul va funcţiona începând cu 1 septembrie, atunci când profesorii universitari se vor întoarce din vacanţă. În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse premierului, Andronescu a reiterat astăzi faptul că problema plagiatului a fost deja tranşată de Consiliul Naţional de Etică, unicul organism îndreptăţit să se pronunţe în cazul demnitarilor.

Ne puteți urmări și pe Google News