„În timp ce se afla în secţia de votare, după ce şi-a exercitat dreptul de vot, bărbatul a încercat să scoată din buzunar un recipient care conţinea o substanţă inflamabilă şi o sursă de aprindere. A fost observat la timp de agentul de poliţie, fiind oprit înainte de a se autoincendia”, a informat Centrul de Comunicare Judeţean Hunedoara.

Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Petroşani, cu un echipaj de prim ajutor al Detaşamentului de Pompieri din localitate, deoarece prezenta simptomele unei agitaţii psihomotorii.
Bărbatul şi-a motivat gestul de a-şi da foc prin faptul că o problemă de fond funciar a fost soluţionată în defavoarea sa.  Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Bărbatul a mai încercat să se autoincendieze într-o secţie de votare şi la alegerile locale din iunie, el fiind salvat atunci prin prezenţa de spirit a unor pompieri care au reuşit să stingă flăcările ce apăruseră deja pe haina individului.

Te-ar putea interesa și: