A murit actriţa Ann Rutherford din "Pe aripile vântului"
- Alexandra Postelnicu
- 12 iunie 2012, 22:14
Ann Rutherford, cunoscută pentru rolul ei din fimul "Pe aripile vântului", a murit la vârsta de 94 de ani, potrivit BBC. Actriţa a interpretat rolul surorii mai mici a lui Scarlett O'Hara, Careen.
Ann Rutherford a mai interpretat alături de Mickey Rooney, rolul iubitei acestuia, Polly Benedict, în serialul de cursă lungă "Andy Hardy", produs de MGM. Prietena ei, actriţa Anne Jeffreys, a confirmat că artista a murit luni seara, în casa ei din Beverley Hills. Jeffreys a declarat pentru Los Angeles Times că Ann Rutherford avea probleme cardiace. Într-un interviu publica în Times în 2010, Rutherford a declarat că şeful MGM Louis B. Mayer avea de gând să o refuze pentru rolul din "Gone With The Wind". Cu toate acestea, ea a dezvăluit că el a cedat, dupa ce a izbucnit în lacrimi, spunând că a fost un mare fan al romanului şi vrea "doar să vadă romanul luând viaţă". Rutherford s-a lansat în adolescenţă în westernuri, alături de John Wayne şi s-a retras din carieră în 1976. De altfel, în 1989 ea era printre cei 10 supravieţuitori din distribuţia filmului care a consacrat-o, "Pe aripile vântului", atunci când a avut loc în Atlanta celebrarea a 50 de ani de la lansarea producţiei cinematografice. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/HhhvBpd-wnI" width="620" frameborder="0" height="315"></iframe> <iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/ICQMLAp4mIo" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>