A murit actorul Ştefan Radof. Sicriul - depus la Nottara. Înmormântarea - la cimitirul Bellu
- Ana Zid ărescu
- 28 martie 2012, 15:31
Actorul Ştefan Radof a murit în această dimineaţă. Radof, în vârstă de 77 de ani, care la începutul anilor '90 a fost şi senator, se afla internat de aseară, la Spitalul Floreasca din Capitală, la Terapie Intensivă. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca a mai spus că actorul Ştefan Radof avea mai multe suferinţe cronice.
La câteva ore de la internare, actorul Ştefan Radof a murit. UPDATE. Trupul neînsufleţit al actorului Ştefan Radof va fi depus mâine, timp de câteva ore, la Teatrul Nottara. Pe seară, sicriul va fi transportat la capela cimitirului Bellu, unde, vineri, va avea loc înmormântarea. Ştefan Radof s-a născut pe 1 decembrie 1934, în comuna ilfoveană Buftea.
După ce a lucrat la Alimentara 23 August din halele Obor, ca manipulator de mărfuri, Ştefan Radof a fost admis, în 1960, la Institutul de Teatru - după a doua încercare. Admiterea lui nu s-a realizat uşor, întrucât, cu şapte ani înainte de acest moment, fusese arestat de securitate și condamnat de Tribunalul Militar 2 la cinci ani muncă silnică. Acuzaţia: uneltire împotriva orânduirii de stat.
A fost un moment dificil pentru familia Radof, întrucât tatăl său fusese arestat în 1952, tot de securitate, şi ispăşea o pedeapsă de cinci ani, la canal.
A fost amnistiat după ce familia a făcut recurs, acceptat în cele din urmă, pe baza Convenției de la Geneva, din mai 1955.
Primul rol, la 30 de ani În anul 1958 a fost acceptat la Institutul de Teatru, dar, după numai trei săptămâni, conducerea instituţiei i-a descoperit dosarul, iar tânărul Radof a fost exmatriculat. A trebuit să aştepte încă doi ani, până când maestrul Radu Beligan, profesorul care-l remarcase şi cu care dăduse examen în 1958, a garantat pentru el. În ajutor i-a venit atunci şi rectorul facultăţii, Costache Antoniu, a cărui clasă a absolvit-o în 1964.
Avea deja 30 de ani, o vârstă până la care, alţi colegi de-ai săi îşi făcuseră deja un nume în teatrul românesc. După absolvire, a ajuns actor la Piatra Neamţ, unde a stat numai un an, pentru că a reuşit la concursul organizat de teatrul Nottara din Bucureşti. După Revoluţie, în perioada 1993-1995, Ştefan Radof a moderat emisiunea "De la egal la egal... Amical!", de pe TVR 1.
Actorul a cochetat şi cu politica. În anul 1992 a fost ales senator pe listele Convenției Democrate Române. După numai patru ani de politică, actorul Ştefan Radof renunţă şi se dedică în exclusivitate teatrului şi poeziei. Pe 6 decembrie 2004, președintele României Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, "în semn de apreciere pentru îndelungata și fructuoasa activitate artistică, pentru dăruirea și talentul puse în slujba artei spectacolului și a teatrului românesc". Vom reveni cu amănunte