A fost stabilită data alegerilor prezidențiale în Republica Moldova. Când se va alege liderul de la Chișinău
- Nicolae Comănescu
- 16 mai 2024, 20:21
În Republica Moldova, o dată crucială pentru viitorul țării va fi cea de 20 octombrie anul curent. Este ziua în care cetățenii sunt așteptați la urne pentru alegerile prezidențiale.
Această decizie a organizării scrutinului a fost parafată, joi, 16 mai, de în ședința Plenară a Parlamentului de la Chișinău. Au votat 56 de deputați.
Inițiativa legislativă a fost adoptată pe fondul criticilor ce au venit din parte opoziției din Parlament. În semn de protest, deputata Marina Tauber și fostul socialist Vasile Bolea au blocat tribuna Parlamentului, iar președinta Comisiei juridice numiri și imunități, Veronica Roșca, a fost nevoită să prezinte proiectul de la locul său.
Se știe data alegerilor prezidențiale în Republica Moldova
„Faceți show-uri aici în plenul Parlamentului. Noi nu vom permite să ofensați președintele R. Moldova, datorită președintei Maia Sandu, Moldova stă dreaptă și noi nu vă vom permite vouă să vă faceți interesele financiare, criminale și politice a Kremlinului. R. Moldova va ajunge în UE în frunte cu președinta Maia Sandu”, a acuzat deputata PAS, Doina Gherman.
După cum stipulează legea electorală din Basarabia, data alegerilor prezidențiale se stabilește prin hotărâre de Legislativ, cu cel puțin 60 de zile înainte de ziua alegerilor. De asemenea, scrutinul prezidențial se organizează cu cel mult 90 de zile înainte de data expirării mandatului Președintelui în funcție, dar nu mai târziu de termenul stabilit de Constituție. În acest context, s-a propus ca alegerile prezidențiale să fie organizate pe data de 20 octombrie 2024.
Dacă în cadrul alegerilor niciun candidat nu a obținut un procent de 50%+1 din voturi, atunci se organizează al doilea tur în care se confruntă primii doi candidați din primul tur, după numărul de voturi. Este declarat câștigător cel care câștigă cele mai multe voturi în al doilea scrutin.
Poate fi eligibil pentru funcția de președinte al Republicii Moldova cetățeanul cu drept de vot care are împliniți 40 de ani, a locuit sau locuiește permanent pe teritoriul țării nu mai puțin de 10 ani și cunoaște limba de stat, conform moldova1.md.