Editura Evenimentul si Capital

A doua carte a lui Saviano, premiată cu "Europe Book Prize"

Autor: | | 0 Comentarii | 69 Vizualizari

Autorul celebrului reportaj "Gomora" a fost recompensat pentru volumul de eseuri din care, toamna aceasta, EVZ a publicat fragmente în premieră în limba română

###"Frumuseţea şi infernul", volumul de eseistică al scriitorului italian Roberto Saviano (31ani), a fost recompensat săptămâna aceasta cu "Europe Book Prize", premiu înfiinţat de trei editori francezi şi ajuns la a patra ediţie. În septembrie, EVZ a prezentat în premieră, în limba română, fragmente din "Frumuseţea şi infernul", carte care, până atunci, se vânduse în 500.000 de exemplare în toată lumea şi fusese tradusă în nouă limbi - potrivit Agenţiei Santachiara, care administrează drepturile de autor ale lui Roberto Saviano. În paginile volumului "Frumuseţea şi infernul", Saviano a strâns articole apărute în presa peninsulară între anii 2004 şi 2009, atât înainte cât şi după ce numele său a cunoscut celebritatea internaţională, consacrându-se ca autor al "Gomorei" - reportajul care i-a adus ameninţarea cu moartea din partea mafiei napolitane. Odată cu Saviano, a fost premiată şi scriitoarea finlandeză Sophie Oksanen (33ani), pentru romanul "Purificare", povestea a două femei nevoite să-şi confrunte propriul trecut, marcat de trădări, violuri şi sclavie sexuală, traume derulate pe fundalul ocupării Estoniei de către Uniunea Sovietică. Oksanen, bisexuală autodeclarată, de origine finlandezo-estoniană, este la a patra apariţie editorială, romanul "Purificare" fiind dezvoltat pe calapodul unei piese de teatru cu acelaşi nume, pe care autoarea a scris-o în urmă cu trei ani. Cartea recent premiată a fost tradusă în 26 de limbi şi a cucerit nenumărate distincţii literare până în prezent, decernate atât în ţările de obârşie ale scriitoarei, cât şi în alte state europene. Anul acesta, preşedintele juriului "Europe Book Prize" a fost Volker Schlöndorff, regizorul filmului "Toba de tinichea" - câştigător al unui premiu Oscar şi al Palm d'or-ului, în 1979. Celor doi câştigători le vor fi înmânate premiile miercurea viitoare, la Bruxelles. Valoarea în bani a acestei distincţii este 20.000 de euro.

Curs VALUTAR, 21 februarie! Surpriza URIASA! Ce s-a intamplat azi la casele de schimb

Pagina 1 din 1
Tag-uri: roberto saviano



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 11:39 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 11:19 Aroganţa lui Toader: I-A DAT BOMBA lui Lazăr chiar pe terenul lui. SĂGEŢI PENTRU CSM şi explicaţii pentru Timmermans. Breaking news 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 10:11 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9”