La cât a ajuns o Dacia 1300 și cum poate fi declarată vehicul istoric

La cât a ajuns o Dacia 1300 și cum poate fi declarată vehicul istoricDacia 1300. Sursa foto: Dreamstime.com

Dacia 1300 este foarte rar văzută în trafic în zilele noastre. Pasionații de mașinile vechi au astfel de mașini pe care le expun la diverse evenimente, iar alții aleg să le vândă pentru a scoate un ban de pe urma unor rable.

Dacia 1300 costă 2.400 de euro

Dacia 1300  a fost celebră în perioada comunistă, nu era român să nu aibă o mașină. Prețul variază în funcție de anul de fabricație. De exemplu un proprietar vinde o Dacia 1300 din anul 1973 la prețul de 2.400 de euro. Potrivit vânzătorului, „mașina este funcțională, toate actele pentru înscriere, se oferă fiscal”.

O Dacia 1300 din anul 1976 (Foto), scoasă la vânzare de un alt proprietar, costă 1.890 de euro. În descrierea mașinii se arată: „Dacia 1300 din 1976 originală - ITP valabil până în septembrie 2025. Acte în regulă, înmatriculată, carte, talon, vânzare cu contract, taxe la zi, se oferă fiscal.

Dacia 1300 din 1976 originală - ITP valabil.Dacia 1300. Sursa foto: olx.ro/.

Autoturismul este în stare de funcționare, recent adus de mine pe roți, de la aprox. 600 km distanță, se comportă bine la drum, ambreiaj foarte bun, cutia de viteze originală, în 4 trepte, funcționează foarte bine.

Aspect exterior și interior original, autoturism complet. Mașina este echipată cu bare cromate originale în stare foarte bună, fixate cu tampoane mari. Oglinda exterioară originală cromată, ornamente cromate praguri modelul lat - 1976, ornament cromat portbagaj, ștergătoare parbriz cromate originale IPAS.

Anunțul este destinat tuturor celor care sunt interesați să achiziționeze un autoturism clasic Dacia 1300 și în special pasionaților și cunoscătorilor, care știu care sunt aspectele, elementele și detaliile care fac diferența, la cumpărare”, se arată în descrierea anunțului.

Dacia 1300 ,An 1973Dacia 1300. Anul de fabricație 1973. Preț: 2 400 de euro.

Proprietarul spune în anunț că mașina este funcțională, toate actele pentru înscriere,se poate vedea în Corbeanca, se oferă fiscal.

Cât costă o Dacia 1300 din 1983 cu atestat vehicul istoric

Un alt proprietar a scos la vânzare o mașină din anul 1983. Prețul cerut este de 2.900 de euro. Mașina are „atestat vehicul istoric, asigurare valabilă, ITP expirat”.

Pentru ca o mașină să obțină atestat vehicul istoric trebuie  îndeplinite anumite condiții: Pentru maşinile istorice, Registrul Auto Român (RAR) eliberează cartea de identitate a vehiculului numai dacă acesta deţine atestatul emis de Retromobil Club România.

După ce se constituie un dosar la Retromobil Club România, o comisie specializată inspectează vehiculul, iar dosarul este trimis la București pentru o evaluare finală. Dacă îndeplinește toate cerințele, Retromobil emite atestatul de vehicul istoric.

După ce a obținut atestatul, proprietarul merge la RAR, iar, dacă vehiculul respectă condițiile, pe cartea de identitate se va menționa statutul de: vehicul istoric. Mașina trebuie să fie complet funcțională și fără urme de rugină.

Mai trebuie spus că astfel de vehicule istorice beneficiază de scutiri de impozit și rovinietă, iar pentru asigurarea RCA acestea au un regim special.

Ne puteți urmări și pe Google News