Ce i-a povestit Alfred Bulai judecătorului care a decis „duceți-l în arest!”

Ce i-a povestit Alfred Bulai judecătorului care a decis „duceți-l în arest!”Alfred Bulai. Sursa foto: Captură video

În acest moment, fostul profesor Alfred Bulai se află sub mandat de arestare la domiciliu. Pe 5 septembrie, însă, judecătorul de la Judecătoria sectorului 1 a decis arestarea lui pentru 30 de zile. Abia de curând am aflat ce a spus fostul profesor de la SNSPA când s-a spovedit instanței cu privire la „jocurile” lui cu studentele în taberele de lucru.

Alfred Bulai, un pericol public

Judecătorul de drepturi și libertăți a considerat că sociologul Alfred Bulai este un pericol public, având în vedere calitatea de profesor universitar și că ar fi încercat să influențeze ancheta penală. Procurorul de caz arătase în referatul său că inculpatul a încercat să influențeze niște martori și că intenționa să plătească articole de presă în avantajul lui. L-a acuzat de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală.

La finalul ședinței din 5 septembrie, judecătorul a decis „duceți-l în arest!”. Bulai a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, însă a contestat hotărârea magistratului la Tribunalul București. A doua zi a fost scos din Arestul Poliţiei şi transportat la Spitalul Militar „Carol Davila”, cu suspiciune de infarct.

Judecătorul care a emis mandatul de arestare și-a motivat decizia, iar din ea am aflat ce a declarat profesorul Alfred Bulai că făcea cu studenții săi de la SNSPA și cum a încercat să se apere de acuzațiile aduse.

Alfred Bulai, scos din boxă și judecat în libertate

Consemnăm cele mai importante momente din lunga declarație dată de Alfred Bulai în fața primei instanțe.

Deoarece până la momentul depoziției a expirat mandatul de reținereemis de procuror, judecătorul a cerut ca profesorul Bulai să fie scos din boxă căci este un om liber, iar gardienii să părăsească sala.

De asemenea, i-a cerut inculpatului să spună dacă are vreo dorință. Alfred Bulai a cerut să i se cumpere un sendviș și să fie lăsat să mănânce. Lucru care s-a și întâmplat. Apoi s-a trecut la audierea lui.

Depoziția profesorului SNSPA

În prima parte a depoziției, Bulai a arătat cum lucra el cu studenții în practica sociologică.

„În legătură cu acuzația ce mi se aduce arăt că toate aceste sesiuni le fac de 20 de ani în sensul că se organizau astfel de ieșiri, practic un stagiu de practică sociologică la finalul fiecărui an universitar. În ultima zi am o întâlnire cu fiecare student în cadrul căruia dau un feedback individual cu privire la activitatea desfășurată în practică ,observăm anumite aspecte negative ale studenților pe parcursul stagiului de practică pe care le evidențiem la începutul întâlnirii, iar ulterior analizam evoluția studentului pe durata stagiului de practică. Uneori această analiză se făcea după un an întotdeauna la finalul stagiului de practică. La acest stagiu de practică se puteau înscrie toți studenții care solicitau acest lucru. Mai mult, aceștia erau selectați întrucât li se atrăgea atenția că este foarte mult de muncă, iar stagiul este foarte obositor, descriindu-se în detaliu condițiile”.

Le spunea studenților ce să mănânce

„La a doua ședință erau întrebați dacă aveau probleme de ordin medical și se organiza programul și regimul alimentar. O studentă parte a spus că nu mănâncă carne. I-am atras atenția că raportat la muncă ar necesita să se hrănească cu carne, dar ea mi-a răspuns că se va descurca. Toate practicile sunt organizate în 2-3 echipe, formate dintr-un număr relativ de studenți. Aceștia propuneau meniul pentru a nu se repeta același fel de mâncare. Colegii au avut grijă de studentă deoarece știau că ea nu consumă carne. În anul 2022 am organizat un astfel de stagiu de practică în comuna Sadova, județul Suceava. Studenții au ajuns în 25 iunie 2022. (...)”.

Ședințele de la miezul nopții

În continuare, profesorul Bulai a povestit ce trebuiau să facă în cursul zilei studenții, cum să interacționeze cu localnicii, ce chestionare să întocmească. Seara, se întorceau la locul de cazare.

„În fiecare seară echipa de serviciu se întorcea mai devreme, în jurul orei 17.30, pentru a pregăti cina, iar restul la 19-20. Cina se lua împreună cu toată lumea și cu colegii mei. După cină se organizau două ședințe, prima fiind obligatorie și care dura în jur de două-trei ore, vorbind cu fiecare pe rând ce au făcut în ziua respectivă.

A doua ședință era facultativă și se desfășura în jur de miezul nopții. M-am gândit să implementez această ședință informală acum 20 de ani, cu scopul ca studenții să socializeze între ei întrucât am observat că aveau tendința de a se organiza în mici bisericuțe și am apreciat că activitatea asta i-ar reunii. La sfârșitul primei ședințe moțăiau iar după a doua erau veseli. Studenții au avut o părere pozitivă, dar au existat și studenți care au regretat că au venit în practică.

Jocurile cu teme sexuale

La sfârșitul practicii au existat filmulețe în legătură cu părerile despre practică. În cadrul acestei ședințe informale organizam anumite jocuri cum ar fi: își puneau reciproc întrebări și le spuneam să fie atenți atât la întrebări cât și la răspunsuri urmărind ca ei să învețe să pună întrebări pentru a dezvolta atenția și cunoașterea între ei. Unele dintre aceste jocuri nu văd dacă ar avea sau nu tentă sexuală. E un fel de test. În una din zilele le vorbeam despre testele proiective pentru a înțelege proiecția.

Șarpele este un simbol falic precum și peșterea în sensul organului genital feminin, ambele fiind simboluri de psihanaliză. Nu apreciez că aceste jocuri aveau o tentă psiho-erotică. Eu le spuneam să-și imagineze și ei notau pe o hârtie răspunsurile, iar ulterior le făceam o decriptare a mesajului consemnat. (...). Temele le stabileam eu sau ei”.

Bulai crede că făcea sociologie...

„Este posibil ca studenții să fi interpretat și o scenetă în care impersonau o situație de cuplu în care bărbatul era impotent, iar femeia era nemulțumită de actul sexual și ar fi trebuit să aibă niște replici inventate de ei pe marginea situației fiind vorba despre o improvizație și cum ar fi reacționat fiecare. Se mai foloseau cuvinte triviale informale atât atât de către cadrele didactice, cât și de către persoane care s-au arătat nemulțumite chiar dacă nu pe loc. (...)

La sociologie orice temă este abordabilă inclusiv teme legate de viața privată a studenților și a cadrelor didactice în scopul de a discuta, de a afla răspunsuri despre orice fel de subiect. Apreciez că relațiile mele cu studenții, atât în cadrul stagiilor de practică cât și în cadrul mediului universitar, erau unele destul de bune. Sunt profesor de 35 de ani și am avut în jur de 4000-5000 de studenți. Nu au existat vreodată plângeri sau acuzații la adresa mea de nici o natură”.

Lecția despre nudism, preambul la arătat sânii

Judecătorul a scris în motivare că Alfred Bulai a recunoscut că a avut o discuție cu studenta parte vătămată pe terasa camerei sale după un stagiu de practică în județul Suceava. Profesorul a recunoscut că i-a cerut studentei să se dezbrace în fața lui, în contextul unei discuții despre nudism și despre încrederea în sine. Însă Bulai a susținut că nu a constrâns-o, nu a forțat-o să facă acest lucru. Judecătorul a concluzionat că este greu de crezut că o studentă de anul I nu a fost manipulată și nu a fost constrânsă psihologic și moral de profesorul care avea autoritate asupra ei și de care depindea ca să treacă examenele.

Alfred Bulai, în declarația dată în fața instanței a povestit:

„În anul 2022 persoana vătămată era studentă în anul întâi, iar natura relației mele în calitate de cadru didactic cu aceasta era caracterizată ca fiind o relație apreciativă, atât ca studentă cât și ca personalitate. A avut numai note de 10. Studenta s-a înscris la stagiul de practică deși am avertizat-o asupra condițiilor în care urmează să se desfășoare stagiul, iar atitudinea manifestată de acesta în cadrul ședințelor formale și informale din stagiul de practică era una bună sau foarte bună. (...)

În ultima zi a stagiului de practică se organiza un feedback individual cu fiecare student, iar în ultima zi a stagiului din anul 2022, respectiv la data de 4 iulie 2022, la astfel de feedback individual au participat și studenții. Toate aceste feedback-uri în individuale aveau loc pe terasa de la camera unde eram cazat eu. Am apreciat că astfel de întâlniri individuale nu pot avea loc în sala de ședință deoarece aveam nevoie de un spațiu privat acesta fiind semi publică, având în vedere că terasa se află la etajul unu cu vedere la curtea interioară”.

Considerații despre studenți

„I-am zis să vină pe terasa aferentă camerei mele, care era dotată cu o masă, scaune și practic stăteam față în față cu studenții și masa era între noi. Am invitat-o pe studentă să ia loc la masă și am început să vorbesc cu aceasta întrebând-o cum i s-a părut stagiul de practică. Nu-mi aduc aminte ce a răspuns ea și ce am spus eu.

I-am spus la un moment dat, „când te-am văzut prima dată pe ecran pe zoom, m-am întrebat ce naiba vrea și femeia aceasta de la practică întrucât nu pare un om care să facă practică de teren, deoarece părea genul de persoană care nu e legată de o lume rurală și mai ales de a vorbi cu oameni pe teren care sunt de o cu totul altă condiție”.

Ce recunoaște Bulai

„I-am zis că ea este foarte drăguță ca om și că asta e o problemă pentru ea și nu un avantaj. Vreau să dezvolt și să spun că i-am zis: „în momentul în care pui accent pe aspectul exterior e greu ca lumea să mai treacă dincolo de acest aspect. Mai mult, i-am zis că: „faptul că vorbește puțin, nu are încredere în ea, face că ea să nu arate ceea ce există dincolo de aspectul fizic și că ar trebui să lucreze la asta inclusiv în ceea ce privește încrederea în forțele proprii”.

Nu i-am spus că este un nimeni și că nu are nimic interesant. Sub nicio formă la această întâlnire nu i-am spus că este un obiect sexual. Nu i-am spus că nu există nimic valoros la aceasta dincolo de atracția sexuală pe care o emană. I-am zis că nu cunoaște lumea, respectiv profesorii, suficient de mult, referitor la nivelul competenței și abilităților pe care le are”.

Moduri de „a face carieră”

„I-am atras atenția că un mod de a face carieră este reprezentat de posibilitatea de a fi remarcat de profesori. Persoana vătămată nu a manifestat o stare de temere șoc, ba chiar a zâmbit entuziasmată față de cuvintele folosite. Nu am folosit un ton agresiv.

Am vorbit despre conceptul încrederii și în acest context am întrebat-o ceva legat de expunerea corpului și de nudism, încercând să îi sugerezi dimensiunea generală a nudismului în încercarea de a vedea că este o condiționare socială încrederea în sine, inclusiv în propriul corp, în sensul că avea timiditate sau rușine în ceea ce privește persoanele apropiate, iar în vacanță avea standarde mai scăzute. Raportat la normal, în contextul discuției despre nudism, am întrebat-o de principiu: „dacă poate să se dezbrace complet”, iar ea mi-a răspuns că nu e nicio problemă să se dezbrace”.

Scena cu tricoul scos de studentă în fața lui Bulai

„Discuția fiind pur ipotetică despre posibilitatea de a se dezbrăca în principiu, reacția mea a fost de genul: „hei, sigur!”, fără a-mi aminti cu exactitate dacă m-am manifestat în acest fel. Ea s-a ridicat de la masa de pe terasă, nu îmi aduc aminte dacă a spus ceva, m-am ridicat după ea și m-am dus după ea în cameră. Ușa era deschisă și am văzut că persoana vătămată era în sutien, iar bluza pe care o avea pe ea o avea în mână.

Eu am rămas în ușă, iar ea s-a îmbrăcat imediat. Și-a dat tricoul jos, cred că a durat trei-patru secunde, toată scena nu a durat mai mult de 15 secunde. Reacția mea a fost una de uimire întrucât nu am știut cum să reacționez. Probabil din acest motiv am râs, fiind acel zâmbet prostesc când nu știi cum să reacționez. I-am zis „nu mă așteptam”, inclusiv în sensul pozitiv întrucât mi s-a părut aiurea să fi avut o reacție negativă.

Posibil să fi spus: „bravo, ești mai tare decât credeam!”. Nu am observat ca persoana vătămată să manifeste o atitudine de temere, șoc, pur și simplu atitudinea am perceput-o ca fiind una normală, dar acum pot să emit următoarea părere: „era un gen de entuziasm care ținea de o nebunie a tânărului care arată că poate să facă lucruri ca nefiind în situația de a face cine știe ce prostii”.

A fost o reacție ca să arate că e mult mai tare decât se credea. Persoana vătămată s-a îmbrăcat și a plecat, iar ulterior a participat la colocvii, a vorbit”.

„Nu-mi aduc aminte să fi spus studentei că este sexicioasă, cel puțin nu academic”

„Cuvântul sexicioasă îl folosesc în anumite situații, deoarece cuvântul sexy mi se pare unul firesc, deoarece diminutivele nu mi se par dure. Nu-mi aduc aminte să fi spus studentei că este sexicioasă, cel puțin nu academic, iar în mediul privat nu îmi aduc aminte.

Nu știu dacă am făcut sau nu parte din comisia de licență însă desfășurăm activitate didactică în anul 1 și 2, inclusiv în anul 3, când cursul meu era opțional.

Este o aberație să se gândească cineva că în anii următori, când urma să facem cursuri împreună, nu ar fi luat note mari. (...) Nu am explicație la acuzația persoanei vătămate că aș fi constrâns-o moral să-și dea jos tricoul întrucât nu am folosit expresii umilitoare, iar în raport cu relația profesor-student, mai exact raportul de autoritate existent între un cadru didactic și un student, învederez că nu am văzut nici o reacție negativă. (...)

După finalizarea stagiului de practică nu ne-am mai văzut decât la începutul anului universitar. Le spun studenților la orice curs că în măsura în care vor să aprofundeze lucrarea pe care a avut o de întocmit putem să ne întâlnim și în privat, inclusiv la școală sau la terasă. În acest context m-am întâlnit cu studenta și cu cea care a avut probleme medicale cred că de două-trei ori în decursul anului universitar 2022 și 2023, pentru aprofundarea temelor și lucrărilor realizate. Ne-am întâlnit la o terasă din agronomie.

Au existat și situații când m-am văzut cu studenta pentru a discuta despre lucrare și despre niște poezii pe care le scria, cred că o dată ne-am dat o astfel de întâlnire despre poeziile pe care le scria. (...)

Sărut, atingeri și îmbrățișări, în a doua tabără de practică

Procurorul a arătat că profesorul Bulai a trecut la un nivel superior de seducție față de studenta parte vătămată. „În perioada 29 iunie – 9 iulie 2023, în cadrul stagiului de practică efectuat în comuna Albac, judeţul Alba, prin constrângere morală şi, totodată, profitând de poziţia de autoritate, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale, a comis împotriva persoanei vătămate acte de natură sexuală materializate în îmbrăţişări, încercarea de a o săruta cu forţa, precum şi atingeri cu tentă sexuală la nivelul spatelui, umerilor şi picioarelor”.

Alfred Bulai a povestit că, la finalul anului universitar 2022-2023, în perioada 29 iunie-29 iulie 2023 a organizat un nou stagiu de practică în localitatea Albac. La acest stagiu a participat și o studentă vegetariană, care la un moment dat a leșinat. Aceasta este o prietenă de-a studentei reclamante și martoră în dosarul penal.

Studenta leșinată

„În prima zi de practică propriu-zisă, la masa de seară, o studentă a leșinat, cu spasme. Un comportament care a speriat pe toată lumea, am anunțat ambulanța. Am avut un noroc uriaș deoarece gazda era paramedic. Ceilalți colegi și profesori s-au speriat. Fata a fost transportată la spital, studentele au avut un atac de panică. Studenta parte vătămată plângea, era speriată că o să moară. În acest context am încercat să o calmez, a zis că are mâinile amorțite, am ținut-o de mână, m-a strâns tare de mână, i-a dat cineva magneziu. Am apreciat că este o cădere de calciu.

Pe studentă am atins-o la degetul mare de la picior în lateral, am masat jumătate de minut. Nu i-am mângâiat piciorul. Nu am atins-o mai sus de genunchi pe picior. Nu știu dacă am atins o pe spate, pe cap, pe mâini, totul fiind în contextul liniștirii întrucât tremura. Nu am apreciat că persoana vătămată era deranjată de acest gest al meu deoarece persoana vătămată era în criză.

Nu am mai atins o în alte părți. Referitor la declarație dată de persoana vătămată organelor de urmărire penală în sensul că s-a simțit foarte inconfortabil față de ceilalți colegi dar și în pericol din cauza atingerilor fizice care i-ar fi declanșat o stare de vomă arăt că ea a avut criza independent de mine nici măcar nu eram acolo dar și-a revenit în criză nu pot reda la ce s-a gândit persoana vătămată. Singura chestiune pe care am făcut-o după, a fost să vorbesc mai mult cu ea fără a o mai atinge în sens”.