Încă un scandal în învățământ. Poliția s-a autosesizat după ce o copilă a reclamat că un profesor a încercat să o abuzeze

Încă un scandal în învățământ. Poliția s-a autosesizat după ce o copilă a reclamat că un profesor a încercat să o abuzezeSursa foto: Inquam Photos / George Călin

Polițiștii argeşeni au deschis o anchetă, joi, 13 octombrie, după ce în spaţiul public au apărut informații despre un abuz asupra unei eleve. Fata a mărturisit că un profesor de la Colegiul din Pitești ar fi încercat să o abuzeze.

După ce au aflat ce informații au apărut în spațiul public cu privire la un incident petrecut într-o unitate de învățământ din municipiul Pitești, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a decis că este momentul să comunice următoarele aspecte.

Așadar, „În cursul serii de 13 octombrie a.c., ca urmare a informațiilor apărute în mediul online, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești s-au sesizat din oficiu și efectuează verificări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, se arată într-o informare transmisă de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, potrivit Agerpres.

Informațiile din presa locală susțin că o elevă minoră de la un colegiu din Pitești a sesizat conducerea unității de învățământ că un cadru didactic ar fi avut un comportament neadecvat față de ea. Nu este primul caz înregistrat și anchetat de Poliție în ultima perioadă din Argeș.

Tot mai multe cazuri de abuz în instituțiile de învățământ

În urma unui sondaj s-a arătat faptul că peste 17% dintre adolescenți spun că, la școală, au fost atinși într-un mod care i-a făcut să se simtă inconfortabil. Totuși, în cele mai multe cazuri atingerile au făcute chiar de colegi. În acest context, 30% dintre profesori ar avea rețineri să reclame abuzurile sexuale asupra minorilor, majoritatea dacă nu ar avea suficiente dovezi.

De asemenea, puțin peste unu din cinci adolescenți ar vorbi cu un profesor dacă ar trece printr-un abuz sexual, arată cele mai recente date din cercetarea ,,Violenţa sexuală asupra minorilor”, realizată de fundația World Vision România. Mai mult decât atât, dintre cei 700 de elevi chestionați, aproape 24% s-a confruntat la școală cu comentarii de natură sexuală.

Prin intermediul autorităților, copiii pot beneficia de sprijin specializat, din partea asistenților sociali, al consilierilor școlari și al psihologilor, din cadrul instituțiilor specializate cum sunt D.G.A.S.P.C., Direcțiile de Asistență Socială din cadrul primăriilor sau CJRAE.

 

Ne puteți urmări și pe Google News