O nouă recomandare din partea Ministerului Sănătății. Când și cum poate fi administrat tratamentul antiviral pentru COVID-19

O nouă recomandare din partea Ministerului Sănătății. Când și cum poate fi administrat tratamentul antiviral pentru COVID-19Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministerul Sănătății a retransmis, miercuri, 27 iulie, recomandări pentru utilizarea antiviralelor orale, în cazul persoanelor confirmate cu coronavirus. Specialiștii au subliniat că tratamentul trebuie stabilit de medic. El va recomanda măsurile potrivite formei de boală și eventualelor comorbidități.

Ministerul Sănătății a transmis, miercuri, 27 iulie, un material intitulat ”Trebuie să știi, pentru sănătatea ta! Utilizarea antiviralelor orale dacă ești confirmat cu COVID-19”. În textul documentului se pune problema tratamentului pentru virus care trebuie stabilit de medic. El va fi cel care va recomanda măsurile potrivite formei de boală și eventualelor comorbidități. Mai mult decât atât, în cazul în care, nu ai medic de familie Direcția de Sănătate Publică va fi cea care te va îndruma mai departe.

Potrivit specialiștilor, testul făcut acasă trebuie confirmat oficial pentru ca bolnavul să poată beneficia de evaluare medicală și de tratament.  ”Tratamentul antiviral nu trebuie administrat tuturor pacienților COVID. Acesta poate fi util doar în anumite forme de boală, conform aprecierii medicului care te va evalua”, au mai precizat reprezentanții ministerului.

Când este nevoie de tratament antiviral

Acest tip de tratament este eficient numai atunci când este administrat în primele 5-7 zile de la apariția simptomelor virusului. Tratamentul antiviral nu se utilizează în scop profilactic, iar antiviralele nu au efect de prevenire a bolii. Ele trebuie administrate numai la indicația medicului și doar în cazul în care forma de boală necesită acest tip de tratament.

Tratamentul antiviral oral împotriva COVID-19 nu este recomandat în sarcină. Specialiștii au explicat că antiviralele orale sunt molecule mici care blochează activitatea și replicarea virusului. Ele trebuie administrate cât mai repede posibil după infectare, înainte ca virusul să cauzeze leziuni ale țesuturilor și organelor. Aceste medicamente se administrează oral de-a lungul a câtorva zile, ceea ce înseamnă că sunt ușor de administrat.

Antiviralele administrate pe cale orală sunt eficiente la toate variantele virale ale COVID-19

De asemenea, pacienții trebuie să discute cu medicul dacă li se poate administra tratamentul antiviral oral. Doar în urma deciziei acestuia se pot oferi antivirale orale. Tratamentul trebuie inițiat cât mai repede posibil după diagnosticul de COVID-19 și nu mai târziu de 5-7 zile de la debutul simptomelor. În plus, lista antiviralelor și a efectelor adverse, răspunsuri către o serie de întrebări frecvente., sunt prezente în materialul elaborat de Comisia de Boli Infecțioase a Ministerului Sănătății, în ianuarie 2022 și redistribuit astăzi, 27 iulie.