Decizie luată de urgență de primarul din Timișoara. A devenit suspect
- Andrei Calin
- 7 octombrie 2020, 12:34
Situația impunea ca edilul să facă acest gest.
Abia instalat în funcția de primar al orașului Timișoara, după ce a fost ales în urma scrutinului de la data de 27 septembrie, Dominic Fritz a fost blocat de coronavirus. El a intrat în contact cu o persoană care a fost testată pozitiv, așa că a decis să se autoizoleze. Își va întrerupe astfel activitatea obișnuită de la primărie în perioada următoare.
Anunțul a fost făcut Dominic Fritz pe contul de Facebook. „Luni m-am întâlnit cu o persoană care a aflat aseară (n.r. - marţi seara) că are COVID-19. Am purtat mască, am păstrat distanţa, sunt bine. Dar, ca o măsură de precauţie şi pentru a elimina orice risc, am decis să mă autoizolez. Am făcut un test azi dimineaţă (n.r. - miercuri dimineaţă.) şi voi rămâne acasă, în aşteptarea rezultatului. Voi repeta testul pentru mai multă siguranţă, la sfârşitul acestei săptămâni.
În timpul acesta voi continua să lucrez cu echipa mea la pregătirea preluării mandatului şi voi ţine întâlniri oficiale online. Vă ţin la curent", a transmis Dominic Fritz, pe rețeaua de socializare.
Se gândește la președinție?
Întrebat după ce a câștigat alegerile de la Timișoara, dacă se gândește în viitor să candideze la alegerile prezidențiale, reprezentantul USR-PLUS a afirmat: „ Nu ocolesc răspunsul, dar nici nu sunt primar, nici n-am putut să dovedesc că energia mea și optimismul meu va avea roade, așa că mi se pare total că nu este deloc momentul să mă gândesc la așa ceva. Nu am un plan să fac o carieră politică, dincolo de ceea ce vreau să fac în Timișoara acum”, a spus politicianul pentru Digi 24.
„În viața mea nu exclud nimic și până acum mi-a prins bine. Dacă m-ați fi întrebat acum 3 ani dacă am de gând să candidez la Primăria Timișoara, aș fi spus că nu, că prioritatea mea este să fac jobul pe care îl fac acum, dar nici n-am exclus. Asta nu înseamnă că mă gândesc la așa ceva”, a mai spus edilul.