Un deputat a fost suprins jucând Candy Crush Saga în timpul unei reuniuni parlamentare

Un deputat a fost suprins jucând Candy Crush Saga în timpul unei reuniuni parlamentare

Deputatul britanic Nigel Mills a devenit ţinta a numeroase critici luni după apariţia în presă a unei fotografii în care el era absorbit de un joc pe iPad deşi se afla în plină reuniune a comisiei parlamentare privind pensiile, relatează AFP.

Imaginea în care politicianul conservator este surprins încercând să creeze combinaţii de bomboane în jocul ”Candy Crush Saga” a apărut în tabloidul The Sun, care a inclus şi declaraţia unui martor ocular, potrivit căruia Mills ar fi dedicat acestei activităţi două ore şi jumătate.

Mills şi-a exprimat, pe Twitter, regretul pentru ipostaza în care a fost surprins, şi-a cerut scuze şi a promis că această situaţie nu se va mai repeta.

Subiectul a fost discutat luni pe larg în Marea Britanie pe reţelele de socializare şi a generat numeroase comentarii ironice din partea utilizatorilor, potrivit Agerpres.

 

Ne puteți urmări și pe Google News