De ce ajunge Crin Antonescu rar la Parlament

De ce ajunge Crin Antonescu rar la Parlament

Președintele PNL Crin Antonescu și-a justificat slaba prezență la ședințele parlamentului prin intensa sa activitate politică

Întrebat cu privire la prezenţa sa în Parlament, Crin Antonescu a răspuns că atunci când au fost chestiuni importante supuse la vot a fost prezent. El consideră că activitatea sa în Parlament este suficientă pentru ca în cazul unui sondaj de opinie cetăţenii să-l nominalizeze parlamentar.

"Atunci când e nevoie de mine sunt în Parlament. Dacă cineva ar lua aceste statistici, de când se ţin ele, cred că de prin 1992 în orice caz, ar constata şi se poate constata si acum, că întotdeauna în fruntea numărului de absenţe s-au găsit preşedinţii de partid, secretarii generali ai partidelor, de miniştri nu mai vorbesc. Lucrul acesta are o explicaţie. Că nu-i apucă brusc, pe toţi cei care sunt preşedinţi de partid sau lideri sub o formă sau alta, de asta am spus secretarii generali, domnul Blaga de exemplu. Dacă mie mi-a fost creată o imagine din aceasta mai de boem sau depinde de fiecare cu ce unelte lucrează, de leneş şi alte prostii, nu cred că se poate spune că domnul Blaga sau domnul Ion Iliescu, care a fost harnic din fragedă pruncie, când era preşedinte al PSD în 1996-2000 suferea de asta. Explicaţia este simplă. Ea ţine de suma de activităţi, care tot în 24 de ore încap, pe care o are un om cu o poziţie politică de acest nivel", a afirmat, citat de Agerpres. Crin Antonescu

Președintele PNL a dat exemplu situația  liderilor de grup din Parlamentul European, a căror prezenţă nu este verificată datorită poziţiei şi activităţilor lor. "Nu e întâmplător să vă spun că de exemplu în Parlamentul European unde e un program foarte precis, chiar şi acolo, unde se ţine o evidenţă foarte severă a prezenţei sau a absenţei, liderii de grupuri parlamentare nu sunt supuşi acestui regim uzual de prezenţă pentru că se presupune că în calitatea lor de lider de grup, doar, sunt angajaţi în întâlniri, negocieri, discuţii, întrevederi, pentru că acolo există şi lobby", a spus liderul liberal. Recent, un studiu al IPP a arătat că președintele PNL Crin Antonescu, dar și liderul PC Dan Voiculescu sunt parlamentarii care au venit cel mai rar la ședințele Legislativului.

Ne puteți urmări și pe Google News