Un ziar din Germania a aruncat bomba. Astfel, ziarul Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung susține că ministerul german al Finanțelor a propus ieșirea temporară a Greciei din zona euro.
Imediat, șeful de cabinet al premierului grec Alexis Tsipras, Theodoros Mihopoulos, a dezmințit această informație, informează Mediafax, citând Associated Press.
Astfel, potrivit ziarului german, ministerul german de finanțe a propus, de asemenea, ca Guvernul german să vândă anumite bunuri, în valoare de aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a plăti datoria. Miniştrii Finanţelor din zona euro participă la o reuniune, la Bruxelles, în care analizează propunerile economice ale Guvernului grec, care speră că-i vor deschide calea către un al treilea plan de salvare a ţării de la faliment. În cazul în care ei nu ajung la un acord, Grecia se confruntă cu perspectiva ieşirii din zona euro.