ALERTĂ METEO: Temperaturi de 40 de GRADE la SOARE. Unde vă puteţi răcori în Sectorul 1
- Mihai Oprea
- 16 iunie 2016, 13:21
Meteorologii anunţă joi temperaturi de 31 de grade Celsius la umbră şi 40 de grade la soare. Potrivit Administraţiei Naționale de Meteorologie, începând de vineri, 17 iunie 2016, se instalează canicula în toată ţara înregistrându-se temperaturi maxime de 37 de grade Celsius la umbră, în special în Sudul ţării.
Primăria Sectorului 1 pune la dispoziţia bucureştenilor, care tranzitează această zonă administrativă, 22 de puncte anticaniculă amenajate în sediile instituţiilor pe care le coordonează. Aceste spaţii sunt dotate special pentru perioada cu temperaturi ridicate, fiind prevăzute cu aer condiţionat şi apă potabilă.
În caz de urgenţă, angajaţii instituţiilor din subordinea Primăriei Sectorului 1 vor contacta Serviciul de Ambulanţă, care va trimite, în regim de urgenţă, un echipaj medical la faţa locului. Spaţiile vor fi deschise începând de vineri, 17 iunie 2016. În plus, la Complexul Multifuncţional Caraiman a fost amenajat un punct de prim ajutor, unde bucureştenii afectaţi de caniculă pot primi asistenţa medicală de care au nevoie în astfel de situaţii.
Punctele anticaniculă sunt situate în următoarele locaţii:
Sediul Primăriei Sectorului 1 - Bulevardul Banu Manta nr. 9;
Sediul Administrației Domeniului Public – Bulevardul Poligrafiei nr. 4;
Complexul Social de Servicii ”Sfânta Ecaterina” – Bulevardul Mareşal Averescu nr. 17;
Complexul de Îngrijire şi Asistenţă ”Sfânta Elena” – Strada Barbu Delavrancea nr. 18;
Complexul Social de Servicii ”Străuleşti” – Şoseaua Bucureşti – Târgovişte nr. 10;
Complexul Social de Servicii ”Odăi” – Şoseaua Odăi nr. 3-5;
Centrul de Primire ”Pinocchio” – Bulevardul Luptătorilor nr. 40;
Complexul Social de Servicii ”Sfânta Maria” – Strada Minervei nr. 31A;
Clubul Seniorilor – Strada Ion Slătineanu nr. 16;
Complexul Social de Servicii ”Jiului” – Strada Pajura nr. 2C;
Centrul Multifuncţional Phoenix – Strada Pajura nr. 15A, Corp A;
Sediul Poliţiei Locale Sector 1 – Strada Prometeu nr. 26;
Serviciul 1 Ordine şi Linişte Publică – Calea Griviţei nr. 208-210 şi Strada Buziaş nr. 23;
Serviciul 2 Ordine şi Linişte Publică – Strada Pajurei nr. 15A;
Complexul Multifuncţional Caraiman – Strada Caraiman nr. 33A.
Totodată, spaţii anticaniculă au fost amenajate şi în sediile pieţelor aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1: Piaţa Amzei, Piaţa Aurel Vlaicu, Piaţa Dorobanţi, Piaţa Domenii, Piaţa 16 Februarie, Piaţa 1 Mai şi Piaţa Pajura. Spaţiile anticaniculă vor funcţiona potrivit programului de lucru al instituţiilor menţionate, pe toată perioada cu temperaturi ridicate.