Lovitură de grație pentru PSD de la VÂRFUL EUROPEI. „E INFANTILISM politic sau ceva mult mai GRAV”

Lovitură de grație pentru PSD de la VÂRFUL EUROPEI. „E INFANTILISM politic sau ceva mult mai GRAV”

Vicepreședintele Parlamentului European, Ioan Mircea Pașcu, comentează în termeni duri conflictele din PSD. Într-o postare pe Facebook, acesta susține că este uimit de reacția unor colegi din partid legat de violențele de la protestul din 10 august.

„Sunt uimit și mâhnit să văd cum, prin „criticile” lor facile, unii colegi contribuie la inversarea rolurilor în episodul din 10 august: adică, nu violență incontestabilă a unora dintre protestatari - de care protestatarii pașnici nu numai că nu s-au disociat, dar au și protejat-o, într-o ruptură față de protestele anterioare - ci reacția autorităților ar fi fost problema centrală!? În felul acesta, nu cei care au vrut să dea o lovitură în forța guvernării PSD-ALDE sunt vinovați, ci cei care au împiedicat acest lucru!

 

Iar asta o susțin PSD-iști cu statura, actuală sau anterioară, sprijinind astfel manipularea post-eveniment a „organizatorilor” tentativei de lovitură, care, în încercarea de a se răzbuna pentru insuccesul acesteia și intimidarea pentru viitor a autorităților, au trecut la atacarea frontală a agenților statului, pentru că s-au opus asaltului agresiv al celor care urmăreau capturarea sediului guvernului.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

S-or fi gândit oare acești colegi cam ce ar fi însemnat capturarea clădirii guvernului, urmată aproape sigur de solicitări - sprijinite de la Cotroceni - de demisie a guvernului (de dată asta nu pe Facebook) și instalarea variantei II a „guvernului meu”?

Dacă nu, această înseamnă „infantilism politic”, iar dacă da, ceva cu mult mai grav! Păcat!”, scrie Ioan Mircea Pașcu pe Facebook.