ANCHETĂ la TRANSGAZ. Preţul UMFLAT cu circa 20%

ANCHETĂ la TRANSGAZ. Preţul UMFLAT cu circa 20%

Posibila organizare a unui cartel la licitaţiile Transgaz este anchetată de Consiliul Concurenţei, care vrea să încheie verificările până la sfârşitul anului.

Situaţia de la Transgaz este similară cu cea întâlnită pe piaţa energiei electrice, unde mai mulţi furnizori de contoare s-au înţeles pentru a câştiga licitaţiile organizate de Electrica.

“Faptul că Transgaz a plătit mai mult decât ar fi trebuit să plătească pentru anumite echipamente, înseamnă că a şi luat mai mulţi bani de la clienţii Transgaz, care sunt firmele care au reţelele de distribuţie de gaze, care, la rândul lor, iau aceşti bani prin tariful de distribuţie de la clienţi. Dar n-avem nicio legătură, însă, cu eventualul prejudiciu suportat de clienţi. Nouă ce ne-a spus Comisia Europeană, când se face un cartel, de obicei preţul creşte cam cu 20%”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la RRA.

Preşedintele Consiliului Concurenţei a mai spus că în cazul în care se va dovedi că licitaţiile au fost trucate, se vor căuta soluţii pentru recuperarea prejudiciului.