Fântâni publice cu apă infestată la Drobeta-Turnu Severin

Fântâni publice cu apă infestată la Drobeta-Turnu Severin

Astfel, trei din cele opt fântâni publice din oraş, au apa infestată cu streptococi şi coliformi fecali, cu amoniac, nitraţi şi nitriţi, au precizat oficiali ai Direcţiei de Sănătate Publică Mehedinţi, transmite Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al DSP, dr. Romaniţa Ionovici, a declarat că fântânile sunt cele din zonele hotelului Flora, ACR şi Port. ”Am solicitat autorităţilor publice locale să atenţioneze populaţia asupra pericolului la care se expune dacă utilizează apă din aceste surse. De asemenea, le-am cerut să ia măsuri de tratare corespunzătoare a apei pentru îmbunătăţirea calităţii acesteia”, a precizat Ionovici. Potrivit sursei citate, parametrii microbiologici şi chimici se află cu mult peste valorile admise, situaţie care pune în pericol sănătatea adulţilor şi viaţa copiilor, apa contaminată producând, printre altele, afecţiuni digestive şi respiratorii.