Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) oferă 682 de locuri de muncă vacante şomerilor bucureşteni, se arată într-un comunicat de presă.
Cele mai multe posturi sunt pentru muncitorii calificaţi. Astfel se caută confecţioneri - asambluri articole din textile (80 de posturi), croitori-confecţioneri de îmbrăcăminte după comandă (71 de locuri de muncă), operatorii confecţioneri pentru industria îmbrăcămintei din ţesături (53 de posturi) şi confecţioneri îmbrăcăminte din piele şi înlocuitori - 40 de posturi. În total sunt disponibile 374 de locuri de muncă în aceste domenii. Pentru muncitorii necalificaţi există 73 de posturi, dintre care 15 pentru paznici şi 6 pentru călcătoreasă lenjerie. Pentru absolvenţii de studii medii, AMOFM pune la dispoziţie un număr de 142 posturi. Cea mai mare cerere este pentru agenţii de securitate (22 de locuri libere), urmaţi de agenţii de asigurare - 20 de posturi şi de casieri (14 posturi). Oferta pentru cei cu studii superioare include 93 de posturi, existând cereri pentru şase posturi de proiectant inginer de sisteme şi calculatoare, bibliotecar şi corespondent securitate. Sunt patru posturi disponibile pentru funcţia de director departament cercetare-dezvoltare şi consultant în domeniul forţei de muncă.