Tribunalul din Creteil (Franţa) a decis, în şedinţa de joi după-amiază, expulzarea în România a 35 de familii de romi care trăiau de peste şase luni într-o tabără improvizată la Choisy-le-Roi, sub autostrada A86, relatează în ediţia online de azi, Le Parisien.
Potrivit publicaţiei franceze, este vorba despre 60 de persoane, între care 24 de copii, care provin, majoritatea, din apropierea Timişoarei. Romii bănăţeni şi-au făcut tabără de rulote şi colibe improvizate, trăind fără apă curentă, electricitate sau cele mai minime condiţii de viaţă, într-un permanent curent de aer rece şi un zgomot asurzitor. În aşteptarea poliţiei franceze, care urmează, în mai puţin de o săptămână, să-i preia şi să-i îmbarce spre România de la cel mai apropiat aeroport, romii povestesc că în ciuda mizeriei în care trăiesc o duc mai bine decât acasă, în Timiş. “Ne este mai bine aici decât în România. Am făcut o cerere de şcolarizare a copiilor în oraş”, le-a declarat francezilor Angelica, o femeie care a ajuns în Franţa în urmă cu 10 ani. Alex, un rom în vârstă de 30 de ani le-a povestit jurnaliştilor că deşi preşedintele francez Nicolas Sarkozy "ne consideră inferiori, noi vrem doar să muncim şi (să obţinem) documentele de imigranţi”. Cu toate acestea, majoritatea dintre ei trăiesc din cerşit, furturi, muncă la negru sau căutând prin gunoaie, şi au mai fost expulzaţi şi în alte ocazii, revenind ulterior în Franţa.