18 decembrie. De ce a plecat Nicolae Ceaușescu în Iran. Mărturia ambasadorului Ioan Donca, omul care pregătit dosarele vizitei

Vizita în Iran a lui Nicolae Ceaușescu din 1989. sursa: arhiva

În istoria contrafăcută a ultimelor zile ale regimului comunist, vizita lui Nicolae Ceaușescu în Iran (18-20 decembrie 1989) a fost adesea privită fie ca o tentativă de evadare, fie ca o căutare disperată de sprijin. Însă o analiză completă, bazată pe mărturia ambasadorului Ioan Donca – omul care a pregătit dosarul vizitei – și pe agenda reală de la Teheran, dezvăluie o realitate mult mai prozaică și mai tristă: un dictator ruinat fizic, o birocrație haotică și un turism protocolar de un absurd kafkian.

Înaintea vizitei, așa cum se proceda de obicei, Nicolae Ceaușescu a dat un interviu cotidianului iranian Tehran Times. La întrebarea legată de schimbările din Europa de Est a dat același răspuns. În România totul mergea bine, nu aveam nevoie de schimbare: “În privinţa preocupărilor actuale care au loc într-o serie de state socialiste, noi considerăm că acestea reprezintă o sarcină ce revine conducerilor de partid şi de stat din fiecare ţară. Ceea ce ne preocupă este ca tot ceea ce se face în această direcţie să ţină seama de interesele clasei muncitoare, ale ţărănimii, ale intelectualităţii — ale popoarelor respective, în general— să ducă la dezvoltarea socialistă a fiecărei ţări şi nu la întoarcerea la forme capitaliste, să ducă înainte şi nu înapoi.”

Ședința CPEx nu existase...

Sabotajul de Partid: „Asta nu e moșia dumneavoastră!”

Cu câteva zile înainte de plecarea spre Teheran, în timp ce Timișoara începea să fiarbă, în birourile Ministerului de Externe de la București se ducea un război surd. Ioan Donca, însărcinat cu pregătirea documentelor, s-a lovit de rigiditatea noului ministru de Externe, Ion Stoian, un personaj descris drept un activist de partid care „se credea mare specialist în diplomație”.

Conflictul a izbucnit de la un detaliu minor privind ordinea unor principii într-o declarație politică, fapt care a blocat accesul dosarului la Nicolae Ceaușescu. „A făcut un circ. «Cum v-ați permis?» [...] Tovarășul ministru, e negociere. S-a ajuns la o înțelegere”, rememorează Ioan Donca.

Într-o mișcare riscantă, Donca l-a ocolit pe ministru și a obținut semnătura direct de la Ceaușescu, prin intermediul vicepremierului Ioan Totu. Episodul s-a încheiat cu amenințări fățișe din partea ministrului Stoian - „ O să zburați din minister”, contracarate curajos de Ioan Donca: „Tovarășe ministru, asta nu-i moșia dumneavoastră”. Această tensiune internă arată un sistem care se canibaliza chiar înainte de a fi lovit de schimbarea definitivă.

A dus Ceaușescu aur în Iran?

Mărturia ambasadorului Ioan Donca demontează mitul fugii sau al aurului ascuns: „Nu era nimic important vizita din Iran. Nu aveam nicio necesitate, nu au fost discutate și nici nu s-a avut în vedere vreo înțelegere cu Iranul, nici economică și din punct de vedere politic cu atât mai puțin un refugiu al lui.”. Ceea ce l-a mânat pe Ceaușescu nu a fost un plan strategic, ci o frică atavică de ruși și o inerție birocratică.

Fragment din interviul cu Ioan Donca

Dan Andronic: Ca să închidem subiectul cu vizita în Iran. Vizita în Iran nu a fost o vizită în care să nu se semneze un mare acord legat de furnizare de petrol. Nu a dus lingourile de aur în Iran.

Ioan Donca: Nici vorbă!

D.A.: Nu și-a căutat un refugiu în altă țară. Era o vizită normală.

Ioan Donca: Domnule Andronic, am fost implicat în organizarea acestei vizite. 

D.A.: Știți dosarul...

Ioan Donca: Nici vorbă de așa ceva! ( n.a. referindu-se la toate speculațiile). Știu dosarul. Afară de discuțiile care au avut loc, economice, normale, pe care le purta în fiecare deplasare, erau obiective industriale în Iran foarte importante și aveam mari probleme cu vizele muncitorilor, aveam vreo 5.000 de muncitori în Iran, cum am avut 16.000 în Irak, nu aveam în niciun caz alt obiectiv. Iar Ceaușescu n-ar fi acceptat niciodată că în vreo formă sau alta el să apară că a vândut ceva din România. Nici nu s-ar fi gândit să fugă...

Translatorul confirmă agenda vizitei

Crisitan Teodorescu, translatorul de farsi de la Ministerul de Externe, confirmă mărturia ambasadorului Donca.

“Am participat la convorbirile cu preşedintele Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, cu ministrul de Externe Ali Akbar Velayati şi cu vicepreşedintele Masud Roghani Zanjeni, şeful delegaţiei iraniene la Comisia Mixtă de Cooperare Economică. Am tradus şi în cele trei runde de convorbiri particulare avute de Ceauşescu cu Rafsanjani”, a relatat el celor care au anchetat vizita în Iran, citat de Jurnalul Național.

“În cursul întrevederilor s-au discutat generalităţi privind colaborarea economică româno-iraniană şi aspecte ale situaţiei politice internaţionale, în special a celei din Europa răsăriteană. Apoi am însoţit delegaţia oficială la acţiunile protocolare şi la vizitele la obiective economice şi social-culturale din Teheran.“, a povestit acesta.

Portretul Dictatorului și paranoia din cer

Poate cea mai valoroasă parte a mărturiei lui Ioan Donca este descrierea stării fizice și mentale a lui Nicolae Ceaușescu înainte de urcarea în avion.

„L-am văzut înainte de a pleca în Iran. [...] Arăta îngrozitor de rău. Era prăbușit”, mărturisea ambasadorul, punând rigiditatea dictatorului pe seama bolii și a presiunii evenimentelor.„Odată cu decăderea lui fizică a avut ușor o cădere intelectuală.”, a concluzionat acesta.

Ioan Donca: Odată cu decăderea lui fizică a avut ușor o altă cădere, o cădere intelectuală. Nu mai avea aceeași memorie, era foarte receptiv, de regulă. De asta faptul că el a respins schimbările ce se produceau sunt tot un rezultat al bolii și al decăderii intelectuale. Nu acesta era Ceaușescu din anii ′70.

D.A.: Ziceați că l-ați văzut înainte să plece în Iran. Cum era?

Ioan Donca: Deja era foarte obosit. Eu nu știu cum a supraviețuit momentelor acelea, pentru că arăta îngrozitor de rău. Era prăbușit...

Această fragilitate interioară a fost însă mascată de o desfășurare de forțe exterioară fără precedent. La plecarea spre Teheran, 18 decembrie, ora 09:05 și la întoarcerea din 20 decembrie, aeronava prezidențială a fost flancat de patru avioane de vânătoare MIG-21 ale Flotilei aeriene române. O măsură de securitate extremă, care trăda faptul că Ceaușescu se simțea vulnerabil „pe cerul patriei”, deși la sol pretindea că este iubit de popor.

Complotul de care se temea Ceaușescu putea să existe

Pe undeva, Ceaușescu avea dreptate, după ședința în care i-a amenințat pe Vasile Milea, Iulian Vlad și Tudor Postelnicu cu plutonul de execuție, doi dintre ei au avut o discuție revelatoare.

Așa cum ne-a declarat generalul SRI Aurel. I. Rogojan, unul dintre cei mai apropaiți oamnei ai lui Iulian Vlad:

„După decolarea avionului prezidențial cu destinația Teheran, generalul Vasile Milea a venit la generalul Iulian Vlad.

Generalul Iulian Vlad i-a spus: „Suntem doi condamnați la moarte, cu executarea sentinței amânată, ce facem”?

Milea: „În situația noastră este și Postelnicu...”

Vlad: „Exclus. Situația este la mâna dumeavoastră. La revenirea din Iran, să aterizeze la Constanța , iar aici să se institue o nouă conducere. Cei patru care ne-au luat apărarea, nu credeți că au dat un semnal?”

Milea: „Nu știu dacă mă pot baza pe cei cu care ar trebui să fac asta. Oricum, nu va prinde primăvara”.

Vlad îi va mai reitera lui Milea ideea în noaptea de 21/22 decembrie, dar Milea s-a declarat incapabil să ia o decizie.

O relatarea similară a făcut-o și istoricul Alex Mihai Stoenescu într-o emisiune la Realitatea, în urmă cu câțiva ani.

Agenda vizitei în Iran. Covoare, microbuze și omagii adus lui Khomeini

Odată ajuns la Teheran, absurdul situației s-a adâncit. În Iran, Ceaușescu nu pare să fi avut o agendă reală, consistentă. Găzduit în opulența Palatului Saadabad, el a primit diverși oficiali care îi căutau compania mai mult din politețe diplomatică.

A fost vizitat de Masoud Rughani Zanjani, vicepreședintele Republicii, și de Ali Akbar Velayati, ministrul afacerilor externe, cu care a purtat discuții sterile despre „soluționarea pașnică a problemelor din Orientul Mijlociu”, o ironie amară, în timp ce în propria țară ordona represiunea armată. Concluzia discuțiilor a fost una de lemn: și-au dat seama că au aceleași puncte de vedere, „ceea ce creează condiții pentru dezvoltarea și mai puternică a colaborării”.

Restul timpului a fost umplut cu „turism industrial” și momente de o lentoare inexplicabilă.

A vizitat o fabrică de autobuze, microbuze și autoturisme, unde ritualul de venire și plecare a durat mai mult decât vizita în sine, subliniind lipsa de substanță a inspecției.

A ajuns la Muzeul de Covoare, unde a străbătut răbdător zeci de săli, admirând covoarele persane. Martorii descriu un Ceaușescu care nu părea preocupat de ce îl așteaptă acasă, sau, poate, un dictator care pur și simplu trăgea de timp, temându-se să revină în infernul de la București. A semnat acorduri economice fără valoare și și-a lăsat semnătura în cărțile de onoare ale tuturor obiectivelor vizitate.

Gestul final al vizitei a fost depunerea unei coroane de flori la mormântul „marelui său prieten”, Ayatollahul Ruhollah Khomeini, semnând și în Cartea de onoare a Complexului memorial.

„Dușul rece” diplomatic și insistența presei străine

Dincolo de plimbările prin muzee, realitatea politică l-a lovit în plin. Președintele iranian Ali Akbar Hashemi Rafsanjani, încălcând uzanțele diplomatice, a cerut explicații directe despre masacrul de la Timișoara. Cu o aroganță tipică, Ceaușescu a respins informațiile ca fiind „știri false”. Semnul suprem al izolării a fost refuzul a 30 de ambasadori acreditați la Teheran de a veni la aeroport la plecarea delegației române.

În tot acest timp, delegația română, ministrul de Externe Ion Stoian, consilierul de presă Constantin Mitea, se afla sub asediu mediatic. Agențiile de știri transmiteau deja informații despre sute de morți la Timișoara. Jurnalistul Ioan Ivanici relatează cum oficialii români negau totul, spunând că sunt „scorneli și invenții” și făceau eforturi disperate pentru a evita ca Ceaușescu să dea piept cu jurnaliștii occidentali.

Ce comentau membrii delegației române

Ziaristul Ioan Ivanici le-a relatat anchetatorilor câteva episoade legate de relaţiile lui Ceauşescu cu ziariştii străini: “Dimineaţa am fost cu grupul de presă la cele două momente oficiale care au avut loc: depunerea coroanei de flori la mormântul lui Khomeini şi vizita la IRAN Hodro şi la Muzeul Coroanelor. Aflând, prin intermediul agenţiilor internaţionale, despre ororile de la Timişoara, l-am informat pe consilierul Constantin Mitea că agenţiile străine comentează pe larg acele evenimente. Mi-a spus că nu e adevărat, că sunt încercări de a prezenta nefavorabil situaţia din România.

Tot miercuri dimineaţă, Hârjeu şi generalul Neagoe mi-au cerut să le spun ce comentează agenţiile internaţionale. Le-am prezentat atât poziţia lui Nemeth, primul-ministru al Ungariei, cât şi a unui adjunct al ministrului maghiar de Externe, poziţii exprimate în interviuri la Radio Viena şi Radio Moscova, preluate de agenţiile internaţionale şi într-un comentariu al BBC. Le-am spus că, potrivit acelor declaraţii, ar exista dovezi că la Timişoara s-a tras în populaţie şi că au murit sute de oameni, iar alte sute au fost rănite. Răspunsul a fost că sunt, pur şi simplu, scorneli şi invenţii şi că nu trebuie acordată nici o atenţie acestor comentarii, că se va merge acasă şi se va lua o poziţie.

Cât am fost la Teheran am fost întrebaţi de reprezentanţi ai presei iraniene dacă este adevărat că la Timişoara a avut loc o manifestaţie înăbuşită în sânge. Le-am spus că nu cunosc nimic în plus faţă de cele aflate pe agenţiile internaţionale. Am mai precizat că era greu de crezut că un şef de stat care avea asemenea probleme acasă ar pleca din ţară”

Vizita în Iran rămâne o imagine suprarealistă: în timp ce România își număra morții, liderul ei se plimba printre covoare persane la Teheran, semna cărți de onoare și vizita fabrici de microbuze, protejat în aer de MIG-uri, dar complet expus în fața istoriei care tocmai se scria fără el.