Anunţă că se despart, dar se gândesc la împăcare. Ponta îi aşteaptă să se întoarcă, dacă se rupe USL

Anunţă că se despart, dar se gândesc la împăcare. Ponta îi aşteaptă să se întoarcă, dacă se rupe USL

Într-un interviu la Antena 3, preşedintele PSD Victor Ponta a evitat să atace PNL şi a promis că nu va da afară niciun ministru sau secretar de stat numit de acest partid. Mai mult, el a spus că aşteaptă ca acest partid să se întoarcă la guvernare, dacă PNL se rupe, săptămâna viitoare, din USL.

Primul-ministru a insistat că două sunt lucrurile importante: continuarea luptei cu Traian Băsescu şi menţinerea actualei guvernări. Ponta a spus că nu-şi va da demisia din funcţia de premier, întrucât i-ar oferi şefului statului dreptul de a-l numi pe viitorul şef al Guvernului.

  • EDITORIAL de DAN ANDRONIC. Ce aș face în locul lui Victor Ponta? L-aș îmbrățișa chinezește pe Iohannis!
  • Dacă mă iau după declaraţiile publice făcute de domnul Antonescu nu va exista o soluţie înţeleaptă. Dacă mă iau după ce ar fi bine pentru noi toţi, putem spera ca mâine sau marţi să găsim o solutie. Declaraţiile domnului Antonescu sunt însă în sens invers.
  • Eu sunt absolut convins că pentru binele României continuarea în formula USL e soluţia, e varianta A. Dacă nu va fi posibil, sigur, va fi varianta B, C... Dar eu susţin varianta A.
  • Menţinerea USL nu mai depinde de doi oameni. Trebuie să stăm mai mulţi oameni la masă. Primii patru părinţi fondatori au fost: Dragnea, Stroe, Antonescu şi cu mine. Apoi au venit alături de noi Eduard Hellvig si Daniel Constantin.
  • Mai este un detaliu: structura Guvernului o discuţi cu premierul. Eu am aflat de la televizor despre intenţiile lui Crin Antonescu. Dacă şi ceilalţi miniştri PNL depun demisiile aştept la limita legală, pun interimari dintre membri Guvernului, nu le voi ocupa.
  • Cât e Traian Băsescu preşedinte, eu nu-mi dau demisia orice ar fi, pentru că următorul primministru va fi pus de Băsescu. Nu-mi dau demisia până pe 21 decembrie. Nu-i dau lui Băsescu o armă fundamentală, pe care sigur o va folosi împotriva USL. Dacă îşi dă şi domnul Băsescu demisia, sigur mi-o dau şi eu. Dar dacă îmi dau demisia şi domnul Băsescu o pune prim-ministru pe Elena Udrea?
  • În mod incorect Klaus Iohannis este pus în balanţă cu Dan Voiculescu. I-am spus: Crin, stai liniştit, nu l-am propus pe Dan Voiculescu. Este o chestie băsesciană.
  • Ne-am certat când domnul Antonescu a insistat la numirea domnului Fenechiu, în decembrie 2012. Îmi pare rău pentru domnul Fenechiu, cred că a avut de suferit în plan personal.
  • Cele două puncte de inflexiune: suntem împotriva lui Băsescu sau cu el? Şi: guvernăm împreună sau nu?
  • Dacă PNL pleacă de la guvernare, voi continua cu un guvern care va avea exact programul USL. Când colegii se decid să vină alături de noi, eu voi fi de acord. Nu voi revoca niciun ministru, niciun secretar de stat sau şef de agenţie, pe criteriul că este de la PNL. Tot timpul voi lăsa o punte pe care dânşii pot să păşească înapoi. În mod sigur nu mă vor găsi recăsătorit.
  • Nu mi-am schimbat părerea că aş vrea să îi am pe UDMR parteneri.
  • Guvernul care se formează dacă pleacă PNL sau guvernul de acum va rămâne până în 2016, indiferent cine este preşedinte. D-l Iohannis poate deveni premier dacă îl pune majoritatea parlamentară.

Victor Ponta susţine că s-a opus numirii lui Relu Fenechiu în funcţia de ministru al Transporturilor

  • Victor Ponta: "USL-ul se va rupe dacă e să ne luăm după declaraţiile furtunoase făcute de Crin Antonescu"

Ne puteți urmări și pe Google News