10 Mai sau 1 Decembrie? Cum se uită valoarea simbolică a Zilei Naționale a României. Exclusiv

Timp de peste opt decenii și jumătate, Ziua Națională a României a fost sărbătorită pe 10 Mai. Apoi, pentru mai bine de 40 de ani, în regimul comunist, am celebrat-o pe 23 August. Din 1990 încoace, data oficială a devenit 1 Decembrie, ziua Marii Uniri de la 1918. Însă unii sunt nemulțumiți de alegere.

Ca aproape în fiecare an din ultimii 34, Ziua Națională a României prilejuiește numeroase evenimente publice menite să marcheze sărbătoarea celebrată pe 1 Decembrie. Așa că anul acesta avem parada militară din Capitală, revenită la Arcul de Triumf, ceremonii oficiale, spectacole de teatru, concerte în aer liber, festivaluri folclorice și nelipsitele evenimente gastronomice, organizate în mai multe orașe ale țării.

Abundența de „activități omagiale” îi face pe mulți dintre participanți să uite sau să ignore însă importanța simbolică a acestei zile unice în istoria României. Dar nu doar festivismele sunt de vină.

O zi cu o semnificație monumentală

România a avut, de-a lungul vremii, trei date ale Zilei Naționale. Prima a fost 10 Mai, data care marchează sosirea în 1866 la București a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care depune jurământul de credință. Tot pe 10 mai 1877 domnitorul Carol a semnat Declarația de independență a țării. În aceeași dată, pe 10 mai 1881, România devenea Regat, iar domnitorul Carol I devenea primul Suveran al României

Ratingul României, menținut la „BBB -", cu perspectivă negativă. Fitch: Datorii, creștere economică slabă și tensiuni în coaliție

Secretul Smarandei Gheorghiu, „Maica Smara”, femeia din România care a cucerit Europa

„10 Mai a fost prima dintre sărbătorile Zilei noastre Naționale, din 1866 până în 1948. După ‘48 am sărbătorit-o pe 23 August, ziua în care lovitura de stat a devenit lozinca: «am întors armele» împotriva fostului aliat. Dar, slavă lui Dumnezeu, după revoluția din decembrie 1989 s-a stabilit ca Ziua Națională a României să fie 1 Decembrie. Eu cred că este o zi astrală pentru România, pentru că suntem destul de ghinioniști în istorie, dar și pentru că are o semnificație monumentală”, spune profesorul și publicistul Florian Bichir, doctor în istorie, științe politice și teologie.

Profesorul și publicistul Florian Bichir, doctor în istorie, științe politice și teologie. Sursa foto: Arhiva companiei

Cea mai mare construcție administrativ-teritorială

În opinia sa, Marea Unire de la 1918 reprezintă un moment unic în istoria noastră, deoarece a fost pentru prima oară când „românii au ajuns să formeze o țară «dodoloață». România Mare a fost într-adevăr cea mai mare construcție administrativ-teritorială pe care a creat-o acest Neam. Din păcate, nu a durat foarte mult, doar 20 de ani.”

Cu toate acestea, este o realizare crucială, afirmă istoricul, care argumentează că, după unirea efemeră înfăptuită de Mihai Viteazu, a fost prima oară când Neamul Românesc a fost reunit într-un stat în granițele sale firești, „aproape ontologice, date de la Dumnezeu”.

O precizare importantă prin prisma teoriei dezvoltate de istoricul german Robert Roesler, care susține că poporul român s-a format la sud de Dunăre, iar marea majoritate a populației a emigrat la nord de fluviu. „Ungurii ne aruncă la sud de Bulgaria, după Dunăre. Bulgarii ne aruncă la nord de Dunăre. Rușii ne plimbă pe unde vor ei. Și atunci ne întoarcem la răspunsul marelui istoric Gheorghe I. Brătianu, care spunea că, probabil, suntem un miracol istoric. Pentru că noi părem parașutați din cer. Un Miracol! Dar, cum zicea Petre Țuțea, poporul ăsta, o căruță de țărani proști care a încurcat trei imperii, a reușit până la urmă să își realizeze propriul statul național”, subliniază Bichir, care este conferențiar universitar doctor la Universitatea Națională de Apărare Carol I.

Un plan de secole

Istoricul susține și argumentează că Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a fost rezultatul firesc al unui plan al reîntregirii naționale. Un plan care exista de secole, dar care s-a făcut în funcție de conjuncturile istoriei.

„Era clar că toți românii visau ca Transilvania să se întoarcă acasă. Noi, ca români, ne naștem în podișul transilvan și de acolo vin două descălecate: Negru Vodă și Dragoș Vodă. Acolo este osmoza poporului român dintre geto-daci și romani. A fost un plan de secole și de aceea nu-mi place cum numesc unii unirea principatelor Mica Unire, pentru că, fără ea, nu ar fi existat unirea cea mare”, explică Florian Bichir.

Potrivit istoricului, actul de la 1 Decembrie reprezintă desăvârșirea unei năzuințe naționale, ca poporul român să fie în drepturile sale firești în granițele sale legitime. O aspirație care a fost preluată de la o generație la alta, de la cea din 1848, „care a făurit statul român, pentru că poporul exista deja”, până la cea din 1918.

Neasumare și epigonism

„Unirea de la 1 Decembrie a fost un moment astral, un miracol de la Dumnezeu și voința acestui popor obidit. Dar lumea uită sau nu știe lucrurile acestea. Mă uitam zilele astea ce conștiință națională mai avem. Sunt voci care susțin să nu mai sărbătorim Ziua Națională pe 1 Decembrie, că mai bine să o facem pe 10 mai, că este mai frumos afară și mai facem și noi un grătar, un mic, o friptură”, spune profesorul.

Este o manifestare a fenomenului de înstrăinare și indiferență față de valori și de trecutul istoric. Facilitat de abundența festivistă, de discursurile „oficioase”, de „tradiționala” fasole cu cârnați…

Dar nu numai. „Există un curent în istoriografie de demitizare. Nu mai spun cine sunt corifeii care minimalizează orice, dar eu rămân la istoria clasică, cea profesionistă. În istorie trebuie să ai și conștiință națională, să te uiți în primul rând la ai tăi. O să-l citez aici pe genialul Nicolae Iorga, care spunea că un om care nu știe istoria țării sale este ca un copil care nu-și cunoaște părinții. A-i demitiza pe toți, de la Mihai Viteazu la Ștefan cel Mare, și a-i ridica pe alții în slăvi mi se pare o formă de neasumare și de epigonism”, chiar sadomasochism indus sau trădare, conchide profesorul Florian Bichir.