Românii din America îi scriu lui Joe Biden să ceară politicienilor români să își respecte angajamentele în lupta pentru combaterea corupției.

Românii din America îi scriu lui Joe Biden să ceară politicienilor români să își respecte angajamentele în lupta pentru combaterea corupției.

Un grup larg de organizații, ziare și preoți români din Statele Unite i-au adresat o scrisoare Vicepreședintelui american Joe Biden, în preziua vizitei în România, în care îi solicită să abordeze cu oficialii români lupta împotriva corupției și întărirea statului de drept în România.

 Aceștia i-au cerut, de asemenea, Vicepreședintelui Biden să pună presiune asupra oficialilor români a€œstfel încât să își respecte angajamentele pe care le-au luat că sprijine o justiție independentă în România și că politicienii vor fi tratați egali în față legii.    "În contextul rolului regional jucat de România în urma crizei din Ucraina, liderii și politicienii din România €œtrebuie să înțeleagă că o justiție independenta, un stat de drept și instituții puternice care să lupte împotriva corupției sunt cruciale pentru stabilitatea României și în asigurarea unui viitor mai bun cetățenilor săi. Nicio țară nu poate asigura securitate și prosperitate pentru cetățenii săi dacă este condusă de politicieni corupți”, au spus românii din America.     Aceștia au spus că își doresc ca familiile lor din România să se bucure de aceleași oportunități de care se bucură și ei în America, pentru aceasta însă alegea trebuie să fie aplicată în mod egal pentru toți, cetățeni de rând sau politicieni.    Românii-americani au dat ca exemplu votul din marțea neagră”, când coaliția aflată la putere în acea vreme a dorit modificarea codului penal pentru a îngreuna anchetarea politicienilor corupți, precum și faptul că Parlamentul a respins ridicarea imunității mai multor parlamentari acuzați de corupție.    "Există o majoritate în Parlament care crede că politicienii sunt deasupra legii și votează în acest fel de fiecare dată când au oportunitatea. Un asemenea comportament este de neacceptat într-o democrație. Acești politicieni trădează interesul românilor și riscă viitorul țării”, au spus românii-americani.    Semnatarii scrisorii au reiterat solicitarea adresată Vicepreședintelui american Joe Biden să le ceară oficialilor români să își respectă angajamentele că vor respectă statul de drept, sprijini o justiție independența și vor continuă luptă împotrivă corupției. "In acest sens, Parlamentul trebuie să ridice imunitatea oricărui politician încalcă legea”, au spus aceștia.    Românii-americani au spus, de asemenea, că este important că administrația americană să își reitereze sprijinul pentru presa independentă din România. "Putinele voci din România care sprijină public lupta împotriva corupției și statul de drept sunt reduse la tăcere de trusturi de presă conduse de oligarhi, care controlează toată presă mainstream și fluxul de știri din România”, au mai susținut aceștia.    Semnatarii i-au cerut Vicepreședintelui Biden să adreseze un mesaj de apreciere și încurajare atât judecătorilor, procurorilor și politistilor,  care se luptă cu corupția, cât și puținilor membri din societatea civilă și presă care expun cazurile de corupție. €"Toti aceștia fac o mare diferență în lupta împotrivă corupției, iar fără ei, politicienii corupți ar fi de neoprit.”    În altă ordine de idei, românii-americani i-au mulțumit lui Joe Biden pentru instalarea scutului anti-rachetă în România și pentru creșterea prezenței miltare americane în zonă, care oferă o securitate mai mare atât pentru Europa cât și pentru România”.    Versiunea în limbă engleză a scrisorii, unde se strâng și semnături electronice de susținere, poate fi găsită la adresa: http://www.petitionbuzz.com/petitions/stopcorruptioninro    "Facem pe această cale un apel la mass-media din România să distribuie acest demers și să invite românii să-l cosemneze electronic. Este important atât pentru Vicepreședintele Biden cât și pentru oficialii români să vadă că mesajul anti-corupție are rezonanță la publicul din România. Corupția afectează negativ viețile marii majorități a românilor, de aceea este imperativ să fie tot mai mulți români care spun că vor eradicarea ei", a spus Chris Terhes, președintele Romanian Community Coalition.    Romanian Community Coalition, sau "€œCoaliția românilor pentru combaterea coruptiei”, este o organizație non-profit înființată în California pentru a da o voce comunității românești și sprijini statul de drept și luptă pentru combaterea corupției în România.