Viața lui Cristian Rizea în închisoare. Privilegiile de care se bucură

Viața lui Cristian Rizea în închisoare. Privilegiile de care se bucură Cristian Rizea. Sursa foto: arhiva EVZ

De când a fost închis, fostul deputat Cristian Rizea a fost transferat dintr-un penitenciar în altul, iar acum se află la Jilava. În prezent, o comisie din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a stabilit noile reguli pentru executarea pedepsei.

În 2019, Rizea a fost condamnat la patru ani și opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor. A găsit refugiu în Republica Moldova, dar nu pentru mult timp.

Ulterior, fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a dispus retragerea cetățeniei lui Rizea, iar acesta a fost extrădat în România la sfârșitul lunii aprilie 2023, de când a fost și închis.

Cristian Rizea beneficiază de cea mai mare protecție în închisoare

Fostul deputat a fost închis inițial în penitenciarul Vaslui, după care a fost transferat la Rahova. Aici a fost încarcerat timp de aproximativ un an, timp în care a beneficiat de măsuri de protecție după ce autoritățile au primit informații cu privire la un posibil atac asupra sa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totul ar fi pornit de la un conflict mai vechi purtat pe o platformă de socializare cu un om de afaceri influent.

Acesta din urmă ar fi luat legătura cu un interlop ce avea sarcina să se răzbune pe Cristian Rizea și se presupune că acesta ar fi fost supus unor umilințe de natură sexuală.

Cristian Rizea

Cristian Rizea. Sursa foto: Arhiva EvZ

Fostul deputat, mutat în Penitenciarul Jilava

Cu aproximativ o lună în urmă, Cristian Rizea a fost informat că va fi mutat la Penitenciarul Jilava, unde își va continua executarea pedepsei într-un regim semideschis, conform unor surse din cadrul ANP.

Mai mult, acesta ar beneficia de un regim de detenție semideschis, ceea ce înseamnă că ușa celulei sale este deschisă de dimineața până seara. Mai mult, fostul deputat are acces mereu în curtea închisorii.

Închisoare

Închisoare. Sursa foto: Unsplash

În plus, Rizea ar fi acceptat să muncească la curățenie, deoarece aici deținuți beneficiază de cea mai mare protecție din partea agenților de securitate, potrivit Gândul.

Revista presei