Editura Evenimentul si Capital

Biserica Maghiară din Transilvania vrea ZI de SĂRBĂTOARE. Cerere adresată Parlamentului European. Documentul vechi de 450 de ANI scos la SUPRAFAȚĂ

Autor: | | 18 Comentarii | 1423 Vizualizari

Episcopii bisericilor tradiţionale maghiare din Transilvania cer Parlamentelor României şi Ungariei, precum şi Parlamentului European ca 13 ianuarie să fie marcată drept Ziua Libertăţii Religioase.

Ei au adoptat un document în acest sens, cu ocazia marcării, sâmbătă, la Turda, a 450 de ani de la proclamarea Edictului Libertăţii Religioase.

''Noi, conducătorii cultelor evanghelice-luterane săseşti şi maghiare, reformate şi unitariene din Transilvania, propunem ca Parlamentul României să adopte o Rezoluţie Solemnă privind însemnătatea istorică a Edictului de la Turda emis de către Dieta Transilvaniei în anul 1568. Întrucât Edictul de acum 450 de ani exprimă năzuinţa spre pacea interconfesională, iar convieţuirea naţiunilor coexistente din Transilvania este o realitate istorică importantă, solicităm Parlamentului României să declare Edictul de la Turda ca fiind o valoare socială şi spirituală de importanţă fundamentală, şi să statueze data de 13 ianuarie ca Zi a Libertăţii Religioase. Solicitarea este adresată şi Parlamentului Ungariei şi Parlamentului European'', se arată în document. În 6 - 13 ianuarie 1568, la Turda, Dieta Transilvaniei a proclamat prin lege, pentru prima dată în lume, toleranţa religioasă şi libertatea conştiinţei. ''În Europa, măcinată de disputele interconfesionale, înţelepciunea Dietei Transilvaniei a făcut ca în locul exclusivismului violent şi al omogenităţii confesionale impuse prin forţă să triumfe libertatea şi diversitatea credinţelor. Edictul izvorât din ideile Reformei a garantat consolidarea protestantismului, dar a recunoscut tacit şi existenţa altor confesiuni. Astfel, pe lângă religia romano-catolică, şi-au câştigat existenţa instituţională alte trei religii recepte, cea luterană, reformată şi unitariană. Ulterior, în spiritul Edictului de la Turda, au fost adoptate legi datorită cărora în următoarele decenii s-a consfinţit şi existenţa credinţei ortodoxe ca religie tolerată, în sensul pozitiv al cuvântului. În consecinţă, Transilvania a devenit tărâmul libertăţii religioase şi al toleranţei interconfesionale, acordând refugiu celor persecutaţi şi alungaţi din alte ţări'', au mai arătat episcopii bisericilor tradiţionale maghiare din Transilvania. În cadrul evenimentului, în curtea Bisericii Romano-Catolice din Turda, a fost dezvelit Monumentul Libertăţii Religioase.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/ PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:00 PSD ARE PLANUL ANTI-IOHANNIS: acceptă noua variantă de premier sau VA FI SUSPENDAT! Olguţa a lansat anunţul de BREAKING NEWS 12:53 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 11:48 Tineretul liberal îi face BAGAJELE lui Dragnea și PSD-ului. Care este DESTINAȚIA 11:21 Când s-a produs RUPTURA ÎN PSD? Olguţa a devoalat: „Episodul Plumb - Shhaideh, moment INADMISIBIL” 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 11:10 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 11:06 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 11:03 Mihai Fifor este premierul INTERIMAR. Iohannis anunță CONSULTĂRI cu partidele pentru formarea noului Guvern 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!” 09:50 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 09:00 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 07:23 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 23:39 ANUNȚ de ultimă oră făcut de PNL! „Formarea unei noi majorități parlamentare, în jurul celui mai important partid de opoziție...” 21:14 Tudose ŞI-A DAT DEMISIA! Declaraţii incredibile după mazilire: ACUM, RELAŢIA CU DRAGNEA ESTE BUNĂ. Fifor, următorul premier? Update 16:18 Băsescu, MESAJ înaintea CEx-ului: „Dragnea şi Tudose "se joacă de-a doamna Carmen Dan (...) Contează doar ce spune Constituţia...”

Articole salvate