Zegrean: Data alegerilor depinde acum de decizia președintelui Iohannis

Zegrean: Data alegerilor depinde acum de decizia președintelui Iohannis

Un reputat reprezentant al Justiției din România anunță ce se poate întâmpla cu alegerile parlamentare

Data alegerilor parlamentare este, încă, o dilemă pentru mulți politicieni. Deși este stabilită pe 6 decembrie de Guvern, data ar putea fi schimbată, în anumite condiții, după motivarea deciziei CCR apărută miercuri.

Despre acest aspect a vorbit fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean.

Acesta a declarat, miercuri seară, că alegerile parlamentare se vor desfăşura pe 6 decembrie doar dacă preşedintele Klaus Iohannis trimite la reexaminare legea adoptată de Parlament.

Ne puteți urmări și pe Google News

Asta ca urmare a încetării mandatului senatorilor şi deputaţilor aleşi în anul 2016 şi dacă Parlamentul nu adoptă un nou act normativ până la data scrutinului.

Curtea Constituţională a publicat, miercuri, motivarea deciziei prin care judecătorii au respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016.

CCR a arătat în document că hotărârea de guvern prin care a fost stabilită data alegerilor parlamentare pentru 6 decembrie, deşi emisă cu respectarea legii în vigoare la data respectivă, îşi încetează de drept efectele în urma intrării în vigoare a actului normativ supus controlului de constituţionalitate, respectiv legea adoptată de Parlament.

La mâna preșdintelui Klaus Iohannis

Legea încă nu a intrat în vigoare. Este la preşedinte, preşedintele are la dispoziţie 10 zile pentru promulgare sau mai are la dispoziţie să ceară Parlamentului reexaminarea legii. Dacă legea intră în vigoare înainte de 6 decembrie, se schimbă totul, totul se resetează. Dacă preşedintele ţine legea 10 zile şi în data de 24 octombrie trimite legea în Parlament, Parlamentul se poate mobiliza să o adopte foarte repede şi atunci preşedintele nu mai are decât 10 zile la dispoziţie din nou să o publice. Deci, e cam la mâna preşedintelui toată povestea”, a explicat Augustin Zegrean, pentru Agerpres.

Actul normativ adoptat de Parlament prevede, printre altele, că „data alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ce vor fi organizate ca urmare a expirării mandatului Parlamentului, aflat în curs de exercitare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înaintea datei alegerilor”.

La finalul lunii septembrie, CCR a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016.