Zborul frânt al „Vulturului Carpaților”. Data de 13 septembrie 1913 este una neagră în istoria noastră. A murit Aurel Vlaicu, inginer român, pionier al Aviației Române.

Zborul - un vis de copil materializat în tinerețe

Aurel Vlaicu s-a născut la Binținți lângă Orăștie, la 19 noiembrie 1882. Zborul a fost pentru el un vis, de mic copil. Văzând că era pasionat de unelte și mașinării, părinții lui Aurel, țărani români cu mijloace modeste l-au ajutat. Vlaicu și-a început zborul spre afirmare, studiind la un liceu maghiar din Orăștie al reformaților (confesiune protestantă). A continuat la Sibiu (Colegiul „Gheorghe Lazăr”) în 1902, unde a obținut Bacalaureatul. A devenit inginer diplomat la Munchen (Technik Hochschule) în 1907.

Ulterior, s-a angajat la Uzinel Opel din Russelsheim. Nu a  stat prea mult acolo, fiindcă gândul lui era la zborul în aer cu un avion mai greu decât aerul. Deja avuseseră loc experiențe și zboruri. Traian Vuia, care mai târziu i-a devenit prieten reușise să zboare în 1906 lângă Paris. Frații Wright, Louis Bleriot și alții reușiseră zborul.

Practic, la Binținți, zborul e gândit de Vlaicu sub forma unui planor. Decide să plece la București, peste munți, unde erau mulți dintre prietenii săi. Aici, a primit în 1909, o subvenție de 300 lei lunar și un spațiu pe Dealul Arsenalului, azi Palatul Parlamentului. Aici, a construit primul aparat de zbor, în 1910. Sponsori au fost Ministerul de Război și Ministerul Lucrărilor publice. Aceste instituții i-au oferit pe lângă mica subvenție și spațiul  respectiv și un mecanic detașat de la slujba lui pentru a-l ajuta pe Vlaicu în planurile sale.

Zborul de la Cotroceni. Avioanele Vlaicu I și Vlaicu II

Zborul cu Vlaicu I a avut loc pe cânmpia de lângă Dealul Cotrocenilor, unde astăzi este Afi Palace Cotroceni la 17 iunie 1910. Azi, o placă de marmură de pe peretele intrării de la „Far” în acest Mall amintește de zborul Vulturului Carpaților. Vlaicu visa să creeze prima linie de fabricație a avioanelor românești. Văzuse ce făcea francezul Bleriot. Văzuse dotările austriecilor și germanilor. Aviația se născuse ca armă. Să nu uităm că în aceeași epocă a trăit și marele aviator Roland Garros.

Vlaicu a făcut din zborul său cu avioanele Vlaicu I și II o sursă de premii, dar și de invidie. Din păcate, nu i s-a acordat permisiunea să facă o fabrică. Avionul său, Vlaicu II avea un motor dispus în fața carlingii. Avea un sistem de asigurare a portanței din sârme, părți mobile făcute din metal și pânză. Avionul avea două elice, una în față, alta în spatele carlingii. Avionul se pilota cu o manșă în formă de volan.

În 1912, a zburat în Ardeal, apoi în Austria, la Aspern. Și-a transportat aparatul de zbor pe o platformă de cale ferată. Între competitori, au fost Roland Garros și George Valentin Bibescu.

Moartea suspectă a lui Vlaicu - prăbușire....

Aurel Vlaicu a decis să zboare peste munți, cu aparatul Vlaicu II, la 13 septembrie 1913 între Câmpina și Orăștie și să aterizeze la Brașov. Urmau să se vadă la Hotelul Continental din acel oralș. A decis ca o mașină cu doi prieteni  (inginerul Constantin Silișteanu, mecanicul Giovani Magnani) să îl urmărească din București, la Câmpina. La Câmpina urma să alimenteze pentru a zbura în siguranță. Vlaicu a aterizat în siguranță. A alimentat nu fără peripeții. Prietenii săi aveau carburant dar nu și pâlnie. Un șofer de pe traseu le-a dat pâlnia.

Pe 13 sptembrie 1913, Vlaicu s-a înălțat în aer pentru ultima dată. Zborul avea turbulențe, dat fiind că erau curenți ascendenți și descendenți în Munții Carpați. Brusc, avionul a intrat în vrie. Sunt două ipoteze.  Una susține că avionul nu putea urca la mai mult de 1100 m. Se știe că un avion poate trece în siguranță peste Carpați dacă zboară la cel puțin 2000-2500 m. Prăbușirea avionului s-a produs pe raza localității Bănești, Prahova. Sunt ipotezele locotenentului aviator Gheorghe Negrescu. El considera că avionul putea zbura doar „pe firul apei”, adică la joasă altitudine urmând Valea Prahovei.

....infarct, sabotaj sau asasinat?

Sunt multe teorii privind moartea lui Vlaicu. S-a presupus că zburând atât de sus, din cauza rarefierii aerului, ar fi făcut infarct.  Este ipoteza doctorului  Vasile Hâncu, medicul care îl trata de inimă pe inventator. În februarie 1912, chiar Vlaicu într-o scrisoare către Goga amintea de o suferință cardiacă pe care lupta s-o țină sub control. O altă versiune susține că de undeva de jos s-ar fi tras un foc de armă care l-ar fi rănit, generând prăbușirea. Una din nepoatele lui Aurel Vlaicu, la peste 80 ani de viață a susținut ideea sabotajului. Ea a spus că știa „din bătrâni” că una din sârmele care asigurau manevrarea flapsurilor (părților mobile care controlau portanța aparatului) a cedat. În 2004, când a dat un interviu care poate fi citit aici, avea 80 de ani. Era fiica lui Ion Vlaicu. Ion Vlaicu a fost unul dintre cei8 frați ai lui Aurel Vlaicu.

Prințul George Valentin Bibescu (1880-1941), fiind  cunoscut ca un „fan” al avioanelor Bleriot (el personal l-a adus la București pe Bleriot să zboare la 18 octombrie 1909, la Băneasa, în primul zbor oficial înregistrat în România modernă) ar fi tocmit pe cineva care să pilească discret sârmele care asigurau manevrarea aparatului de zbor. Când a decolat de la Câmpina, prietenii lui Vlaicu au spus că terenul mlăștinos a solicitat motorul și mecanismele. Slăbirea sârmelor și calarea motorului în zbor ar fi fost fatale. Aurel Vlaicu ar fi împlinit în acea toamnă 31 de ani. Începuse să lucreze deja la aparatul de zbor Vlaicu III.

Epilog

Multor contemporani li s-a părut suspectă moartea pionierului aviației românești. Octavian Goga, prieten cu Vlaicu a scris un necrolog deosebit de emoționant. Îndurerat a fost și Traian Vuia care a purtat durerea morții lui Vlaicu până la moartea sa pe 3 septembrie 1950. Suspectă a părut și graba cu care Poliția  a clasat dosarul sub denumirea de accident aviatic. Autopsia a fost sumară. S-a stabilit că Vlaicu a suferit multiple fracturi, inclusiv una completă a coloanei cervicale. Aceasta l-ar fi ucis instantaneu. Adică, mai pe românește, Vlaicu și-ar fi rupt efectiv gâtul.

Aviatorul  locotenent Gheorghe Negrescu, inginerul Constantin Silișteanu, mecanicul Giovani Magnan, ultimii doi, însoțitorii de la sol al ultimului zbor efectuat de Vlaicu au declarat în scris că avionul prăbușit ar fi avut componentele, inclusiv comenzile „în stare normală”. Ei au negat teza sabotajului. Negrescu susține că pierderea portanței sau un infarct ar fi stat la baza prăbușirii avionului Vlaicu II în ziua fatidică de 13 septembrie 1913.

Evident, nu s-a căutat nicio urmă de glonț. Criminalistica nu evoluase atât de mult pentru a se vedea dacă suferise sau nu infarct. Și nici examenul tehnic nu s-a făcut „en detail”.  Și la 111 ani de la zborul frânt al Vulturului Carpaților, multe întrebări persistă. Ideea este că România nu a fabricat avioane atunci, preferând avioanele Bleriot...

Sursa foto: Arhivă