WhatsApp. Sursa foto: pixabayWhatsApp dezvoltă o nouă funcție care va permite utilizatorilor să își creeze un nume de utilizator pentru contul lor. Funcția anulează necesitatea de afișa numărul de telefon atunci când se interacționează cu alți utilizatori.
WhatsApp schimbă modul de comunicare
WhatsApp se pregătește să lanseze una dintre cele mai așteptate funcții pentru utilizatori, și anume posibilitatea de a comunica fără a dezvălui numărul de telefon.
Această nouă opțiune, care le va permite utilizatorilor să își aleagă un nume de utilizator unic, a fost identificată în versiunea beta pentru iOS 25.17.10.70, conform WABetaInfo. Aceasta reprezintă un pas semnificativ către o mai mare intimitate și control pentru utilizatori.
WhatsApp lucrează la o actualizare semnificativă în ceea ce privește confidențialitatea, o caracteristică solicitată de utilizatori de ani de zile. Aplicația se pregătește să implementeze nume de utilizator, ceea ce va permite utilizatorilor să comunice fără a-și dezvălui numărul de telefon.
Aplicația va fi similară cu Telegram și Signal
Mai exact, în curând, WhatsApp va implementa opțiunea de a crea nume de utilizator, similar cu cele disponibile pe platforme precum Telegram sau Instagram.
Astfel, în loc să fie necesar numărul dvs. de telefon, alții vor putea să vă găsească și să vă trimită mesaje folosind acest nume de utilizator unic. Această funcționalitate va fi deosebit de utilă în chat-urile de grup sau atunci când interacționați cu persoane pe care nu le cunoașteți bine.

WhatsApp. Sursa foto: Pixabay
Până în prezent, WhatsApp s-a distins de alte aplicații prin cerința utilizatorilor de a se conecta folosind numărul de telefon, care devine astfel metoda principală de identificare.
Prin această nouă funcție, aplicația se aliniază platformelor precum Telegram și Signal care facilitează comunicarea prin intermediul unui nume de utilizator.
WhatsApp pregătește și alte reguli
Principalul aspect distinctiv este că fiecare nume de utilizator pe WhatsApp va fi complet unic, fără coduri adiționale (discriminatorii). Astfel, spre deosebire de Discord, nu vor exista două conturi cu același username.
WhatsApp a stabilit reguli precise pentru alegerea acestor nume: acestea trebuie să aibă între 3 și 30 de caractere, să conțină cel puțin o literă, să nu înceapă cu „www.” și să nu se încheie cu „.com”. Este evident că Meta dorește să prevină orice confuzie între identitate și adrese web sau mărci comerciale.
Prin această actualizare, WhatsApp permite inițierea conversațiilor exclusiv pe baza username-ului, fără a necesita acces la numărul de telefon. Astfel, cineva îți poate trimite un mesaj fără a cunoaște identitatea ta personală, ceea ce reprezintă un avantaj semnificativ pentru cei care doresc să-și protejeze intimitatea. Funcția va include, de asemenea, o animație cu confetti atunci când alegi un username disponibil, precum și un cod PIN special pentru a-l proteja, informează economictimes.com.