Weekend cu şase morţi

Weekend cu şase morţi

BACĂU. Şase persoane au murit şi opt au fost grav rănite în accidente de circulaţie care au avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, pe şoselele Bacăului.

„Nenorocirile s-au petrecut deoarece şoferii nu au adaptat viteza la condiţiile de trafic“, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al Poliţiei Bacău. În toate cazurile, cei care au decedat erau pietoni care mergeau pe partea dreaptă a drumului şi au fost acroşaţi de maşinile aflate în trafic. În plus, în judeţul Bacău au avut loc, în ultimele două zile, 11 incendii, care au provocat moartea a două persoane şi pagube materiale de zeci de mii de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News